Ce poți să faci când nu mai ai idei?
ce poți să scrii pe vântul serii?
din tine strigă pui de lei
ce sparg ferestrele tăcerii
Oglinda se ascunde în sertar,
vapoarele au evadat din port,
m-apasă toamna de mortar
și telefonul zace ca un mort
Dar parcă plânge cineva!
e viitorul din privire,
m-așteaptă, poate, undeva,
să mă întrebe de iubire
Ce-o să-i răspund încă nu știu,
lumina-i de prezent strivită,
dar dacă eu n-am să mai fiu,
te rog, răspunde-i tu, iubită...
29 octombrie 1990/21 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu