Câte ape curgătoare mai răsărite avea ținutul de la sud de Carpați, cam tot atâtea formațiuni statale se dădeau în bărci că sunt cnezate și voievodate. Erau conduse de tipi numai unul și unul, de dădeai cu tunul și nu mai găseai alții la fel. Băieții ăștia-Ioan, Farcaș, Litovoi, Seneslau-nu prea erau de scandal și din această cauză regii maghiari s-au gândit că ar fi cazul să le ceară niște parale, ceva teritorii, bașca miere, caș și vin de buturugă, că vorba aia, ” pofta vine mâncând”...
În principiu, voievozii au fost de acord că, după străvechiul obicei românesc, promisiunile nu costă nimic și nici măcar nu ești obligat să te ții de ele, mai ales când îți afectează nivelul de trai. D-aia produsele erau păstrate de miniștrii de resort pentru valahii din dotare care e drept că nu le puteau cumpăra, dar măcar le vedeau în vitrine. Că există, în definitiv. Și că sunt purtătoare de accize, supraaccize, TVA, proteine și alte bazaconii care cad greu pe burta goală.
Europa râdea de se prăpădea de unguri zicându-le că sunt niște suzerani de paie, un fel de sperietori de ciori istorice și că n-au nițel sânge în glandă să se impună în fața păcurarilor care-i umilesc în asemenea hal. Enervați peste măsură, i-au atenționat pe români, dar aceștia le-au răspuns cu arma lor predilectă, bășcălia, și i-au făcut praf.
Figura a ținut o vreme dar n-a mers la nesfârșit, pentru că, după cum scrie în orice tratat mai de doamne-ajută, ungurii nu erau proști, nu, ei erau maghiari. Probabil aici trebuie găsită explicația că au ocupat Țara Hațegului, lucru care nu i-a plăcut deloc, dar absolut deloc, longevivului Litovoi, despre care suzeranii aveau o părere mișto de tot, în sensul că nu-l credeau capabil de vreo reacție. Însă, voievodul și-a adunat cu mult calm oștirea de prin crame și a luat-o ușurel la deal să le arate dușmanilor de ce este în stare. Acum nu știm dacă din obișnuință sau din nebăgare de seamă, Litovoi a fost ucis pe câmpul de luptă și de distracții medievale, iar fratele său, Bărbat, a fost luat prizonier, dar cert este că așa s-a întâmplat. Ajuns deținut politic încă din anul 1279, fratele voievodului a spus: ”Piua-hai să negociem!”și, mai serviabil decât Adrian Năstase le-a plătit ceva mangoți, ”nu puțini”, boanghenilor, ba ca tacâmul să fie complet a repetat faza la care valahii se înecau de râs, aia cu recunoașterea suzeranității.
Întors în țărișoara lui ca vasal, însă destul de viu , Bărbat a devenit voievod și a rămas ca un păduche-n frunte până s-a plictisit și a murit.
LEGENDĂ POPULARĂ
Când a coborât Negru-Vodă agale la Câmpulung, de unde vroia să scoată niște hârtii care să-i ateste locul în istoria românilor, în care dăduse buzna pe neașteptate, l-a întâmpinat un funcționăraș serviabil peste măsură:
-Ce mai vrei și tu, mă, derbedeule? Nu vezi că-i închis. E trecut de 12, soarele-i sus, avem și noi dreptul firesc, prevăzut de lege, la pauza de masă. Ce, funcționarii valahi nu e oameni? Că ne tocim coatele prin facultăți particulare și nervii pe de-alde tine și uite ce mutră face! Te uiți chiorâș la mine, întunecatule? Vrei ca toată lumea să fie la picioarele tale?! Ia du-te și te plimbă vreo două ceasuri și revi pe urmă cu actele aferente că altfel ai bătut drumul degeaba. Să ai certificatul de naștere al poporului român, cartea de identitate, pașaportul și toate celelalte documente, xeroxate, în câte trei exemplare, legalizate la notariat, în sfârșit, știi cum e la noi.
La ora paisprezece, funcționarul a fost contrariat de punctualitatea lui Black Vodă.
-Se vede că nu sunteți de pe la noi! Eu am zis două ceasuri ca să ai un punct de reper, dar de fapt nici cafeaua nu mi-am băut-o. Mai bine vino mâine pe la nouă, că nu mai sunt chiar așa de ocupat și te rezolv.
Lui Negru-Vodă i-a sărit muștarul, a scos din husa de chitară a lui Nicu Covaci o sabie bine ascuțită, satisfăcându-i curiozitatea funcționarului, care se tot întreba de când îl văzuse, ce se ascunde acolo? O fi vreo atenție muzicală pentru fiica sa care urma școala populară de artă?!
Dar nu era așa. Se înșelase bietul om, că Negru-Vodă avea o unealtă sclipitoare pe care i-o împlântă până la prăsele în locul unde, la alți oameni, bate inima.
Cât de nevinovat era acest voievod legendar reiese din zâmbetul de satisfacție întipărit pe față, pesemne credea că omorându-l pe individul respectiv făcuse mare brânză. Dar, de unde? Armata funcționarilor era mai tare și cum cădea unul pe scări sau își pierdea capul după vreo colegă de birou, cum se pensiona pe caz de boală și-i luau locul alții cincisprezece. Și aveau cu toții în piept inima rece.
Prin urmare, traseul voievodului din Făgăraș prin istorie era periclitat de lipsa documentelor și a celor ce le mânuiau pentru că întreaga lui viață i-a căsăpit, chit că era, în general și în particular, un om pașnic. O singură dată plesnise un pui de ungur care vroia să-i cucerescă țara, dar și-a cerut scuze de la ta-su căruia i-a trimis o frumoasă jerbă artificială, precum și sincere condoleanțe.
Dar Negru-Vodă n-a făcut o dramă din ceea ce i s-a întâmplat, fiind convins că poporul n-o să-l uite, fie și numai pentru faptul că avea o moacă specială: ziceai că-i leit Koffi Anan de la ONU, de-i zice lumea ”Bufonu”...
Promoușăn
Dacă doriți să aflați cum și-a păstrat Basarab I barba în ciuda dorinței de frizer obsedat a regelui Carol Robert de Anjou, citiți capitolul următor la sfârșitul căruia să sperăm că-i gata formată Ungrovlahia, sau, pe înțelesul istericilor, Țara Românească.
14 martie 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu