DAR DIN INIMA TA N-AI SĂ POȚI SĂ MĂ SCOȚI

Poți să-ți astupi urechile 

ca să nu-mi mai auzi șoaptele

lacrimile cum se preling

nici măcar pașii 

ce-n secundă ca un elastic se întind

Poți să-ți acoperi ochii să nu-mi 

mai vezi surâsul de om trist

cum alunecă printre lumi

ca un șarpe drogat

poți să reinventezi o poveste

în care eu nu exist

și nu ți-am fost predestinat

Poți să-mi ștergi urmele de pe nisip

trăgând marea din privirea ta peste ele

ca o fiară părăsită de propriile-i vise

poți sfâșia tristețile mele

Poți să chemi norii 
peste secvența albastră de cer

pe unde am dezertat împreună

zeiță orfană și zeu efemer

cu domiciliul instabil pe o lună

cu dinții de fier

Poți să negi c-am venit dintr-o altă viață

și te-am trecut în brațele mele de aer balustrada

că ai văzut cum în ochii mei

a luat foc zăpada

și ca pe-o licoare otrăvitoare

nu te-ai putut opri să mă bei

Poți să-ți astupi urechile să nu mă auzi

poți să-ți acoperi ochii să nu mă vezi

poți să mă-ngropi poți să m-acuzi

poți să-ți împrăștii gândurile într-o mie de părți

dar din inima ta n-ai să poți să mă scoți

16 iulie 2015