de astăzi voi fi doar un simplu recrut
de astăzi voi fi doar o jumătate
din ce am fost noi la-nceput
Tu pleci și eu plec și chiar marea se duce
înapoi în abis pe-o alee de raci
și noi n-om mai face vreodată vreo cruce
și n-am să mai văd prin câmpul cu maci
cum parcă chemai la tine mirarea
ce-n mine creștea ca un gând de copil
se-ntinde-ntre noi ca un șarpe uitarea
și cerul albastru devine vernil
De astăzi voi fi doar un simplu ecou
în care se sparg iluzii din Marte
mă-ntorc în tristețe, iubito, din nou
că tu-mi ești aproape dar totuși departe
Și eu n-oi mai fi și tu n-ai să fii
decât jumătate din fructul întreg
cărarea spre mine tu n-ai s-o mai știi
iar eu către tine nu știu să mai merg
Și nimeni de aici în veci nu va ști-o
cum toată iubirea prin tine s-a scurs
n-am dreptul măcar la un simplu adio
m-ai stins înainte de-a face recurs
cu toate acele speranțe și vise
pe care-ntr-o iarnă de iad și de rai
le-ai scos dintr-o ladă de zestre, proscrise
la mine-n oglinda sfărâmată să stai
Și vin peste noi cu gând să servească
o cină frugală, flămânzi canibali
și-mi pare că-n suflet o statuie-o să-mi crească
ne ducem în spate tristeți de hamali
Nu-i loc de tăcere pe această planetă
universul din noi e un simplu pretext
am fost jumătăți din aceeași cometă
ce-a ars pe un rug dup-un dublu incest
Se închide în sine întregul trecut
și-n mine tăcerea se-ntinde mai sumbră
uitarea m-apasă cu pas de recrut
și astăzi voi fi doar ecoul din umbră
Ce-o fi să mai fie nici noi nu vom ști-o
că noi n-am știut ce vrem ca să fim
și-n loc de un searbăd și veșted adio
rămâne ce-n urmă am uitat să iubim
23 iulie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu