Sultanul stătea tolănit pe sofa și practica cu asiduitate ultima pasiune arzătoare: prindea muște cu gura. Supușii erau tare mândri, că fostul sultan, Murad I, nu le avea de nicio culoare cu matematica distractivă. Că, de fapt, Baiazid cu asta se ocupa: învăța să numere metodic, muscă cu muscă.
Reprezentanții apărării drepturilor muștelor protestau dând din picioare din spânzurătorile în care fuseseră înălțați. Iar cei care nu scoseseră limba de vreun metru, un metru și ceva, se gândeau cu groază ce se va întâmpla în momentul în care Baiazid va dori să învețe înmulțirea.
Sultanul adormi. Își băgă degetele în nas. Cadânele încremeniră. Era semn rău. Stăpânul lumii ori gândea, ori visa, ori o făcea pe deșteptul. Ochii săi bulbucați se deschiseră fermecători...
-Fetelor, fetelor... Alah e grand de tot. Am visat că-n Valahia mai sunt bunătăciuni. Mi-a poruncit să plec acolo, după pradă cu picioare interminabile. Nu mai plângeți ca proastele că mă întorc curând. Uite, ca să vedeți că sunt băiat gigea, vă las să vă destrăbălați cu slujitorii caravanseraiului până mă întorc.
-Dar bine prea-mărite-îndrăzni favorita cu ochii în poala sultanului de respectuoasă ce era-ăștia sunt eunuci!
-Eunuci, neeunuci, vă faceți treaba cu ei până mă întorc, ce mai atâta vorbă? Și aveți grijă cum procedați că dacă găsesc vreunul nenorocit când revin e vai și-amar de MS DOS-ul vostru...
Trecând prin Sofia, sultanul își luă câteva cartușe de BT, c-auzise că valahii se dau în vânt după ele și vroia să momească niște boieri de bine care să-l ajute să intre mai ușor la Mircea. Că se zvonise că dacă nu împingi ușa cortului domnesc cu capul, slabe speranțe să-i vezi moaca.
Cum-necum, Mircea aprobă întrevederea cu Baiazid.
- Bă, Mirceo, am venit pe la tine cu gândul să te cuceresc .
-Uite ce-i, bade, pe mine n-ai cum să mă cucerești. Deși arăți într-un mare fel și ai numai țoale de firmă, e târziu. Eu sunt deja căsătorit și am și o ciurdină de copii, n-are sens să te-ncurc. Cearcă în altă parte, însă te sfătuiesc să cucerești femei, că pe la noi bărbații nu sunt prea sociabili și s-ar putea să ai parte de surprize mari pe spinare...
-Băi acesta, cum cutezi să-mi vorbești astfel? Tu știi, bă, cine sunt eu? Ai habar câte popoare am trecut prin foc și sabie? Și te pui tu, Mucea-Flaimucea care abia-și târăște crucea, contra mea?! Îmi dai sfaturi mie?! Băi, ciotule, am să-ți bag un băț undeva și ție și valahilor tăi!
-Nu prea cred că e posibil.
-De ce să nu fie posibil? Te opui tu? Ha...ha...ha...Ești tare-n bancuri proaste. De ce nu te-nscrii, mă, în ”Vacanța moare”?! Ai face bani frumoși că fizionomia figurii te ajută.
-Auzi, bașkane, nu-mi place cum mi te adresezi, dar te iert de data asta, că-i prima oară când vii în Valahia cu 120.000 de fani după tine, însă te avertizez prietenește în legătură cu țepele pe care vrei să ni le introduci undeva, cândva, că n-o să prea vrea să te servească. Că ele sunt prietene numai cu mine , iară ție adversare-ți sunt. Cu mine sunt nenumăratele râuri de manifestanți, ramurile pe care ciripesc dulce prostituatele, jocurile Bingo, echipa națională de coniac „Ca Noe”, într-un cuvânt, tot ce mișcă-n țara asta.
-Asta s-o crezi tu, bătrânelule...deși nu pari deloc. Și armata mea se mișcă pe aici și te asigur că nu-i prietenă cu tine
-Încă se mișcă, zise Mircea și părăsi din inițiativă proprie și personală biroul Ludovic al XIV-lea cel încă nenăscut, care-i aparținuse până de curând.
O luă spre codrii valahi urmărit de gândul că se va întoarce și o să i-o dea în clanță obsedatului de Baiazid .
În mlaștina de la Rovine, lui Mircea i-a venit bine și a călcat totul în picioare, pardon, în copitele cailor ostașilor săi, că el personal n-avea timp de prostii. Stătea într-o vale la umbră, consuma bere rece Efes și descria lupta în versuri ca să vadă și proștii de-or veni după el cum s-a jertfit pentru neatârnarea țării. Talent avea cu carul, că se născuse român, iar de obiectiv ce era dădea pe dinafară. Fu atât de corect încât posteritatea abia descoperi, cu mare caznă, că după Rovine, Mircea rămase vreun an și ceva domnitor în doar jumătate din Țara Românească, din cauza lui Vlad Uzurpatorul, dirijat de niște mari boieri trădători (evident), care ocupa cealaltă parte.
După ce-și descrise faptele de vitejie, Mircea socoti că-i cazul să-i scrie și unei gagici, pe care o numi în introducere, la vrăjeală, ”Doamna mea”, pentru ca în cuprins să-și dea arama pe față și să comită epitete, metafore, chiar hiperbole, în legătură cu aspectul fizic al cotoarbei. S-a legat de sprâncene, de ochi, de obraji, ba chiar a întins coarda sensibilă și înspre sânii adoratei.
Satisfăcut în eul său lăuntric, Mircea vru să se apuce și de partea a doua, dar fu întrerupt de omul său de încredere care-i aduse plocon niște boieri trădători. Îl chemă pe feciorul de casă și-l rugă:
-Bă, Eminescule, băiatu tatii, uite, eu am treabă cu boierii ăștia, trebuie să le tai capetele...Așa că te rog io să compui tu partea a doua a scrisorii, că am auzit că te pricepi aproape ca mine. Iată despre ce e vorba: în prima parte am prezentat realitatea vremurilor pe care le trăim, așa cum am văzut-o eu. În partea a doua, fă același lucru, însă cu atenție că te știu cam repezit.
Eu mă duc că trebuie să-mi îndeplinesc destinul istoric, după cum mi l-a trasat domnul Sergiu Nicolaescu. Știi că ăsta-i neiertător dacă lipsești de la întâlnirea cu istoria. Dar ce ai? Văd că te-ai cam bosumflat. Știi ce? Scrie cum vrei tu în continuare, însă nu te mai lua de partidele istorice, că și așa sunt pe ultimul drum. Și știi ce se spune: despre morți, numai de bine...
BIBLIOGRAFIE
La emisiunea „Profeții despre mamuți”, a fost invitat profesorul de stalinism în stare avansată de putrefacție și de capitalism decrepit Silviu Mârlan, care a concluzionat încă dinainte de a expune ceva, cu înalta sa pregătire de rozător, că ” Scrisorile fundamentale pentru națiunea română e una. N-a scris-o Eminescu ci mandea, în 1989. Harașo? Am semnat-o mai mulți și am numit-o ”Scrisoarea celor șase fosile comuniste”. Valoarea ei rezidă din perspectiva apartenenței la marea cultură rusă, ca și multe alte documente pe care dacă vreți vi le reproduc mot a mot. Mie mi-a plăcut enorm și am spus-o și celorlalți:
-Măi, tovarăși, măi, asta-i mai tare decât Scrisoarea a treia, haidem s-o publicăm undeva să se bucure și massele de ea!
În sufletul meu aveam o remușcare că-l detronăm pe Eminescu, fiindcă eu, fiind intelectual de mic, l-am citit cu atenție și m-au impresionat ceva de speriat ”Acul și barosul”, ”Inul și cămeșa” și ,mai ales, ”Secera și ciocanul”. Dar până la urmă, fiecare cu aia a mă-sii, că , dacă stai bine și te gândești misiva noastră dezbătea probleme serioase, nu se ținea de toate prostiile. Ce valoare poate să aibă o scrisoare unde se zice despre războaie, dragoste de țară, gagici, partide politice care nici nu mai sunt, pușcării ori case de nebuni? Zero, of course. Păi, atunci întreb și eu ca prostu: de ce nu se bagă, domnu Mândruță, ” Scrisoarea celor șase” în manualele alternative? De ce este marginalizată? Cum unde să se bage? I-auzi vorbă la el. Se vede că n-ai mai mers demult cu bicicleta! La capitolul ”Cozile de topor”. Că ele au jucat, joacă și vor juca un rol esențial în istoria noastră. Ce, n-am dreptate?
PROMOUȘĂN
Așa-i că Mircea e o figură și jumătate? Așa e, n-o mai faceți pe deștepții! D-aia vă zic să urmăriți serialul nostru unic și irepetabil fiindcă urmează episodul ”Mircea, fă-te că lucrezi!”, sau cam așa ceva, că stau cam prost cu memoria minții, în care vor fi dezvăluite ungherele cele mai întunecate ale domniei sale. Asta vrea să însemne că o să aflați totul despre gagici, contacte externe, copii abandonați, gineri, turci, mofturi, execuții și alte distracții medievale.
3 iulie 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu