Acum, că tot curgeau decesele în Transilvania (Gelu, Glad, Menumorut) ca și cianura pe Someș, să nu vă-nchipuiți că ungurii s-au și făcut stăpâni pe această parte a țării noastre. Ar fi vrut ei, dar nu era chiar atât de simplu cu bucățica asta de zahăr chit că o luaseră în custodie fără a-i mai cere voie lui Mircea Dinescu.
Așa că după ce Ștefan cel Sfânt a făcut prostia de i-a creștinat, maghiarii, neținând cont că prin venele șefului lor curgea sânge de valah, s-au tot luptat ca nănacii cu nepoții lui Glad, îndeosebi cu Ahtum din Banat, pe care n-au reușit să-l învingă decât (cum altfel?) prin viclenie și, normal la români, trădare. Ahtum a fost ucis și fiii iepelor din pustă i-au luat cu ocazia asta țărișoara și , poate nu vă vine să credeți, chiar viața. ”Că-ziceau boanghenii-dacă tot l-am omorât, n-are ce să mai facă cu ea...”
Dar, din fericire, istoria noastră e repetabilă și cum se dădea de-a dura un cap mai acătării de român, cum se ridica altul la fel de pietros, că am fost tari la scăfârlie de când ne știm, la noi baza constituind-o doaga și podoaba capilară, creierul neavând cine știe ce întrebuințare. Așa a apărut unul Jula (Gyula) care s-a gândit ce s-a gândit și a concluzionat că s-ar opune și el expansionismului fino-ugric îmbrăcat la repezeală în haina catolicismului. Cu toate că și viteazul Jula a căzut și și-a rupt sula, stăpânirea vecinilor de la Apus avea să fie amânată din motive de pecenegi, care n-aveau cine știe ce calități, dar băteau bine.
Așa că prin secolele XII-XIII, tot Etno TV avea cea mai mare audiență în Transilvania. Și cum învârteau românii o horă d-aia de plângeau opincile sub călcâie, într-o seară de prin anul 1211, încep să se ițească investițiile străine sub forma unor cavaleri teutoni, care se vor adăuga celor mai vechi, denumite generic grupuri săsești și secuiești. Din păcate pentru ei, teutonii se vor stabili la Brașov unde n-au rezistat presiunii exercitate de gașca lui Radu Vasile. Că străinii, nemaiîntâlnindu-se cu așa ceva, au fost fascinați de morala și buna credință a acestor jucători de leapșa pe furate și au considerat că-i cazul să o ia razna spre alte zări, unde au auzit din surse sigure că ar mai fi rămas ceva de furat.
De aceea, după 1225, rămăsesem doar cu ceva cumani, conduși de Neagu Djuvara, unguri tupeiști, sași și secui numai cât să nu le ducem dorul. Nici țigani n-aveam, ce să mai lungim vorba și să ne ascundem în spatele cuvintelor meșteșugite cu tesla, eram râsul Europei. Și făceau europenii niște spirite de glumă pe seama noastră de ne învârteam bezmetici de râs ca un C.O.I.( Comitetul Olimpic Internațional) într-o căldare.
Zicea câte unul mai șugubeț:
-Auzi tu, că te văzui, pardon, îmbalotând, cică valahii e atât de proști că nu mănâncă piept de lebădă! Și dacă-i arăți o pasăre d-asta și ei e lihniți de foame, n-o sacrifică, ci plânge lângă ea ca proștii și scrie poezii...
Pereții sălilor de bal se cutremurau de râs pe seama bieților noștri străbuni.
Și tocmai în asemenea momente de relaxare a minților occidentale, pe la 1241, Batu-han, capul ras cu coadă pe spate din fruntea mongolilor, sparge cheful. Năvălește la petrecere îmbrăcat sumar și pe ritmuri orientale dinamizează activitatea dându-i destulă culoare, cu precădere roșu însângerat. Firmele de pază n-aveau curajul să-l dea afară pe Batu-han că era foarte iute, aci-l vedeai face to face și imediat ți se punea o ceață deasă pe ochii scoși că între timp îți retezase și capul cu o măiestrie neîntrecută și nici măcar egalată până la Remus Opriș.
Tătarii, că altfel colegii mei, cronicarii, n-au vrut a le zice, au ajuns la noi dinspre cnezatele rusești pe care le supuseseră din obișnuință, admirându-le totodată civilizația înfloritoare. E drept că nu mai lăsaseră piatră pe piatră de-a și exclamat Subutai, bătrânul general, privind la ce a mai rămas:
-Băi tovarășilor, e mai rău ca în Cecenia!...
Mulțimea de morți l-a uimit până și pe călugărul Vasile, care se afla pe oriunde era vorba de campanie electorală, fiindcă, după cum o să vedeți, alegerile băteau la ușă și ei habar n-aveau.
-Măi, ce dracu-i aici-zise trimisul Domnului făcându-și cruce cu limba-n cerul gurii-revoluție? Păi tătarii ăștia sunt factori de inflație, tu-i prescura mă-sii...O să ajungă o înmormântare să nu mai coste nimic, de-o să ne treacă pe toți în șomaj tehnic pentru lipsă de rentabilitate. N-o să ne mai solicite nimeni să ținem de colivă sau să cântăm ”Veșnica pomenire”. Și asta ni se trage de la Nelu Diaconescu care a creat precedentul îngropându-și partidul pe neve de nu mai știe nimeni unde să-i aprindă o lumânare...
Dar să-l lăsăm pe filosoful de ocazie de-și zice Călugărul Vasile cu reflecțiile sale pesimiste și să-i urmărim puțin pe drăgălașii de mongoli care erau, paradoxal, factori de progres.Că aveau ăștia o tactică de te lăsau cu ochii ficși în soare. Toată strategia lor economică se baza pe o îndelungată activitate desfășurată în domeniul echitației. Călăreți desăvârșiți, îți creau impresia că i-ai pus pe fugă, atrăgându-te în capcană, după care te trezeai din visul ăla frumos direct pe lumea ailaltă unde chermezele nu se comparau cu cele de pe lumea asta, mai păcătoasă dar mult mai plină de viață. Așa se face că la Rodna, Brașov, Oradea și în alte orășele ale copiilor mari, românii, sașii și ungurii au dansat în jurul focului după cum le-au cântat tătarii. Ne-o mărturisește cu mult simț de răspundere călugărul Rogerius în ”Carmen Miserabile”, că omul, deși sfânt, a fost luat de entuziasmul tătarilor ce lipsiseră de la orele de religie și dus în robie. El a pătruns atât de bine în intimitățile mongolilor încât, după ce le-a câștigat încrederea, a reușit să evadeze și să ne împărtășească nefasta lui aventură ce era să se sfârșească cu o piatră în gură, exact în vremea în care Ungaria a fost măturată de Subutai, iar restul Europei tremura ca piftia așteptându-și decesul.
Dar, cum adeseori se întâmplă în istorie, un eveniment neprevăzut îi va schimba cursul...
Înainte de asta trebuie să știi, iubite cetitorule, că niște tătari nervoși l-au scărmănat pe Seneslau, iar un alt voievod valah tot de la sud de Carpați, care nu știa să scrie și nu i-am putut admira semnătura olografă, le-a administra ”săgetătorilor incomparabile” conduși de Cadan și Buri o cafteală soră bună cu moartea.
Dar nu din cauza asta s-au întors tătarii din drumul lor spre inima Europei, ci pentru că venise luna decembrie și la ei era revoluție.
La mongolii ăștia, căpeteniile trăiau mult și bine că vorba aceea, nu trăiau din sacul lor. Cu toate acestea , până la urmă dădeau și ei colțul ceea ce se întâmplă și cu Ogodai(1226-1241)care-și încheie socotelile cu lumea pe care o mai lăsase în viață, așa cum o lăsase(ciungă, oloagă, chioară, fără nas, urechi, ori altă protuberanță a corpului) exact în decembrie, luna tradițională a loviturilor de stat pe fundal de mișcare populară. Din cauza decesului prematur, generalii mongoli, împrăștiați pe aproape tot globul, au considerat că-i cazul să încerce și ei Marea Galbenă cu degetul în speranța că vor fi unși în fruntea bucatelor. După cinci ani de tranziție în care de imperiul lor era gata să se aleagă praful, în frunte a fost ales, în ciuda sondajelor de opinie efectuate direct pe trupurile adversarilor, un nașparliu de-l strigau, la mișto, Muiuk, deși în acte scria clar: Guiuk(1246)
În aceste circumstanțe, Batu-han și Subutai nu s-au mai întors în Europa că iscoadele i-au prevenit că nu mai au la ce, ” în afară de țara valahilor nu mai e mare lucru de furat”. Așa se face că Subutai a mai omorât o mulțime de chinezi, mici dar ușor de transportat în valize, după care le-a luat prime-time-ul tuturor cu ultima ispravă.
La îndemnul sfetnicului său, neprețuitul călugăr șaolin Va-si-le, Subutai a dat un exemplu de moralitate cum numai la unii țărăniști, gen Ion Diaconescu, mai găsești. Ei bine, cel mai vestit general al acelui secol, comparabil în istorie cu Napoleon, Petru cel Mare, ori cu colonelul Truțulescu, le-a cerut voie ștabilor să se retragă din activitatea de zi cu zi:
-Că m-au obosit peste măsură dezbaterile parlamenatre la care, din obișnuință, nu precupețesc nici cel mai mic efort, nicio picătură de energie și dorm câte șapte-opt ore neîntrerupt, de nu mă mai pot odihni acasă și fumez țigară de la țigară ca bietul Coposu, care e drept că fuma mai mult dar era șmecher, nu trăgea în piept. Eu nu vreau să pat ca el și mâine-poimâine să mă solicite soldații să conduc iar țara. Că-s bătrân și, după cum zicea și nevastă-mea, de-acu încolo geaba e voință dacă nu e putirință
Primind încuviințarea tuturor, Subutai s-a retras în yurta sa sărăcăcioasă de pe malul fluviului Tula, până când Scaraoțchi s-a hotărât și l-a solicitat să-i fie sfetnic, așezându-l de-a dreapta sa. Să mă ierte șaolinul Va-si-le că spun adevărul, dar locul protejatului său acolo era. Păi Subutai ăsta, care a câștigat 65 de bătălii și a supus 32 de popoare, a produs un dezastru mai mare decât Fondul Monetar Internațional.
Dar tătarii nu ne-au adus numai belele ci ne-au și scăpat de ele! În acest sens, trebuie să amintim de înclinația lor bolnăvicioasă de a ne răpi doamnele, care, aflând de la știri ora viitoarei năvăliri, tocmai în momentele alea nepotrivite își făceau de lucru prin grădină, sau pur și simplu uitau intenționat porțile deschise. Așa se face că în ambele variante pierderile de memorie se încheiau cu excursii de plăcere în Bugeac, unde-și înființaseră golanii ăștia un hogeac de-i ziceau ” Coarda de Aur” sau cam așa ceva, cine mai știe, că unii cronicari, din aceeași făină cu mine nu prea dau importanță instituțiilor ci evenimentelor.
De asemenea, hoțomanii ne scăpau și de supraproducția de grâu, că ministrul Tureșan nu s-a putut abține și le-a zis-o de la obraz la emisiune ”Ceața satului”:
-Vă felicit! Că eu tot nu știam ce să fac cu atâta pustiu de grâu. Voi sunteți un excelent mecanism de reglare a pieței. Să-i transmiteți ministrului vostru de resort, Criță Făniță, să nu mai fure grâul, că-l dau de bunăvoie.
Deși n-a fost foarte explicit, Tureșan a dat de înțeles că piața pe care o reglează tătarii e ”Piața 24 Ianuarie” , de-i zic cârcotașii ”săracă”, știți care, aia față-n față cu spatele gării.
Dar cel mai mult și mai mult ne-au ajutat gălbejiții prin faptul că ne-au scăpat de vitele cu două și cu patru picioare. Astfel se explică oprirea ofensivei maghiare,constituirea statelor medievale românești și plecarea cu burse a mai multor gloabe din mass-media ori cultura de țânțari . Din păcate nu ne-au ușurat de toate vitele că tătarii aveau auzul fin și nu le-a scăpat remarca unuia de-al nostru potrivit căruia ”în politică numai boul e consecvent”.
Și atunci ce și-au zis tătarii: ”Hai să li-l lăsăm lor p-ăsta, poate le ține de foame...”
Bibliografie
La emisiunea ”Viața Falimentară” au fost invitați reprezentanții tătarilor din politica românească, Ciuciumara, care a apreciat politica financiară a năvălitorilor ca fiind benefică, că ”mai bine să moară acum o mie de mii decât mai târziu douăzeci, treizeci de bătrânețe”, și Remeș, care a considerat inexact raționamentul colegului de coaliție, iar cifrele debitate ca fiind mai scandaloase decât niște caltaboși expirați. Că n-ar fi vorba de mii, ci de milioane. Și dacă s-ar continua just reforma tătară, în tot ce are mai profund termenul ăsta, după cei douăzeci și trei de milioane de valahi n-ar mai trebui să moară niciunul.
Promoușăn
Știți cum s-au format, în realitate, statele medievale românești? Nu știți? Vai de capul vostru! Tot eu să vă spun...
20 februarie 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu