Măgăreanu, calul lui Gelu, își căuta cuvintele prin iarba luncii Someșului. Arhaisme, regionalisme, locuțiuni. Gândea că o să-l dea gata pe Gelu Voievod cu morala ce avea să-l izbească drept în inimă. Nu era convins că mai era prea mult loc pe acolo că săgețile, deși intraseră prin spate, se hlizeau prin pieptar. Și cum el nu se pricepea cine știe ce la medicina generală încerca să facă literatură doar-doar l-o salva pe stăpân, că ăstuia-i plăceau poveștirile adevărate ceva de speriat. Când tocmai găsise vreo două neologisme potrivite și le rumega îndelung ( obicei nemaiîntâlnit la cai ) în ideea să le facă mai accesibile voievodului, auzi chemarea acestuia:
- Măgăreanu? Măgăreanu? Fă-te-ncoa!
Purcese agale că tot nu mai era nicio grabă
-Măi, uite de ce te-am deranjat... Știi că, în general, noi românii, ne împăcăm bine cu animalele, indiferent de sex, origine și naționalitate, ca să zic așa, și din cauza asta ultimele momente plăcute de pe pământ ni le petrecem cu ele. Și tot lor le încredințăm dorințele finale. Uite ce îți ordon, pardon, ce te rog, că după fața aia lungă înțeleg că asta-i formula democratică ce-ți vine mai bine: mergi la Coșbuc și povestește-i ce-am pățit. Amintește-i lui Gixi că este poetul de curte preferat și aș dori să lase posterității un poem care să ateste că n-am făcut umbră pământului de pomană. Că o să vină vremea în care vreun cap pătrat n-o să mai ia în considerare faptul că m-am luat de gât cu fiii pustei care n-aveau unde-și duce Ciocciolinele la păscut ciup...ciup... ciupercuțele decât pe moșia mea. Cu istoricii din vremea lui Milică orice este posibil și ar fi păcat să se aștearnă uitarea peste faptele ce le-am săvârșit și să nu se știe câți vagabonzi de-ăștia am trimis în împărăția lui Belzebut...
-Stăpâne, ai zis cap pătrat? Ori te-ai referit la Sorin Mitu? De unde-l știi pe tizul meu?
- Cum, mă, tizul tău? Ce, te cheamă Sorin?
-Nu, mă cheamă Măgăreanu.
-La ce te cheamă? Ha, ha...1-0 pentru mine, te-am păcălit. Dar să știi că înglobezi o grămadă mare de subtilitate între urechile alea, nenică. Îți promit că dacă n-o mierlesc te trimit la facultate să te faci scriitor, cam așa cam ca Mircea Dinescu, că și ăla e tot tra-la-la ca tine. Dar să nu deviem de la subiect: Mitu ăsta a scris un manual de istorie a românilor...
- Fugi de aici, că mă faci 2 la 0. Păi ce, eu-s atât de prost să cred că românilor le scriu istoria toți măgarii!
- Crezi, nu crezi, așa este. Românilor, de când cu reforma lui Marga, toți zăpăciții le descriu trecutul după cum îi taie capul. Uite, par exampl, că tot suntem țară francofonă, Mitu a șters cu buretele toate luptele mele cu ungurii și nu înțeleg de ce...
-Nu știi de ce, nu știi de ce, of, of...se cunoaște că scriitorii tăi de curte nu e informați. Acu, că tot dai colțu, pot să-ți mai dau un sfat că vorba aia, te-am învățat până te-am prostit: nu mai pune la suflet toate nimicurile că-ți cauzează la diabet. Și-o să-ți mai fac un serviciu suplimentar, dar pentru asta mă treci în testament. O să-ți spicuiesc câte ceva din biografia lui sclifositu de Sorin. S-a născut pe malul gârlei unde mă-sa spăla niște lână. Din grabă sau din nepricepere l-a scăpat cu dovleacul pe o sigă alunecoasă. A bătrână n-a dat importanță evenimentului , dar, mai târziu, crescând, a început să-i fiarbă sângele de ardelean în vene atât de tare încât și-a propus să-i călărească pe unguri. Știi ce-a făcut?
-Și-a cumpărat cal din Ungaria?
-Nț. S-a însurat c-o unguroaică. Și-acum știi și tu cum sunt unguroaicele...
-Știu, sunt bune.
-Se lasă ce se lasă călărite prin toate colțurile lumii după care odată întorc foaia și cer răsplata. Asta a lui Mitu i-a cerut să intre în rândul celebrităților scriind o carte, probabil pe asta de zici c-ai citit-o, deși parcă nu-mi vine a crede că ai făcut personal efortul ăsta.
-Hai, mă, că exagerezi, biensur, cu tolomacul ăsta din Cluj. Ești șovin. Ce dacă este unguroaică, omul, ca să mă exprim elegant, își face treaba cu ea. Și dacă fata i-a cerut să scrie o carte, e foarte bine și n-ar trebui să-ți amintesc asta tocmai ție, tip cultivat: cine are carte, are parte de necazuri! Că a ieșit ce-a ieșit nu e vina cotoarbei, că tu ai zis că tipul e alunecos din cauza bubiței din copilărie.
-Ai dreptate, stăpâne!
-Vezi, bă gloabă, c-ai ajuns la vorba mea. Nu te supăra că mai fac câte-un spirit de glumă cu tine, oricum sunt pe ducă...
-Aiurezi, barosane, nu ești pe ducă, scuză-mă că te iau la pertu că toată viața m-ai călărit din toate pozițiile și pe toate coclaurile, dar nu mai suport europenismul de paradă de care nu te mai lepezi nici în ceasul al doisprezecelea. Păi, măi fratele meu, că tot veni vorba de gloabe, nevasta lui Mitu stă la Budapesta cu hoașca a bătrână!
-Fugi de-aici, s-au despărțit?
-Of, Gelule, pe cât ești de viteaz, pe atât ești de tălâmbă...Îți filează lampa mai greu decât lui Băsescu, ministrul celor șapte cărări. Nu s-au despărțit, minunatule, acolo locuiește. Și de acolo i-au dictat lui Sorin-baci manualul.
-Fugi de-aici! Mă, tu ești nebun!
-Nebun ești tu! Eu sunt cal. Și după cum vezi, cunoaștem mai multe despre manualul de istorie decât voi, conducătorii, care, pe deasupra, vă mai dați și în bărci cu cultura voastră...
-Haide, nu te întinde prea tare la discuții că n-am închis decât un ochi și s-ar putea să mă supăr. Nu fii măgar și zi-mi și mie cum de știi atâtea despre unguri. Dar fă-o repede că mă încurcă săgețile astea din spate.
-Vai de capul tău, nici pe asta n-o știi! Păi maghiarii, cum le mai zice lor, vorbesc limba cailor.
-Cum, mă, cunosc limba voastră?
-N-o cunosc, asta-i limba maternă.
-Asta explică multe. Auzi ce surpriză mi-ai făcut chiar acum, în clipele finale. Cred că d-aia se zice că omul învață până moare.
Ultimele cuvinte, Gelu le spusese mai mult pentru sine.
-Măgărene, mai am o rugăminte la tine: apucă-te și fă-mi o groapă. Până termini sunt gata și eu, numai bine mă răcesc.
-Nu mă mai face să mă râd, c-această clipă e solemnă, trebuie să fiu serios. Cum să te îngrop, Gelule, românule, n-a făcut-o Mitu destul?
-Termină cu măgăriile și fă ce ți-am spus. Și cred c-a venit momentul să-mi îndeplindești ultima dorință.
-Ce dorință?
-Vezi că în diplomatul de la șa, cel cu cifru, am un compact disc cu Nicolae Furdui-Iancu. Pune-l că vreau să mai aud o dată ”Noi suntem români”...
-Cum zici că-l cheamă? Nicolae Furdui-Iancu ? N-am auzit de el...
-Ah, gloabă afurisită, tu nu numai că vorbești limba lor, ci ești chiar ungur. Și-mi spunea mie nevastă-mea, săraca: ai grijă, Geluțule, că trădările vin chiar de sub noi....
Bibliografie
La emisiunea ” Profesiunea mea, lătura”, au dezbătut tragicul eveniment Marko Belea și Gixi Coșbuc. ” Decesul lui Gelu a survenit- a găvărit Marko- pe motiv de nerespectare a drepturilor minorităților” ” Care minorități, mă, nu ți-e rușine, că la lupta aia ați avut mai mulți ostași decât Gelu!” ” Eu nu mă refeream la confruntarea respectivă- a sărit de pe fix reprezentantul năvălitorilor-ci la situația noastră, a maghiarilor. Che chind am venit în Transilvania, românii erau deja o mulțime. Și vii dumneata și mă contrazici că noi n-am fost minoritari de la început?” ”Nu te contrazice nimeni, măi mumia lui Lenin, sunt curios numai să aflu de ce ne tot băgați pe noi, românii, în belea...” ” De fraieri” ”Asta o știam, dar de ce n-o recunoașteți mai des? Că, dacă ați proceda așa, în fiecare zi ar fi 1 Decembrie ...”
Promoușăn
Ați auzit de tătari? Sigur ați auzit, că-i plină politica românească de ei. Țineți-vă bine de ce aveți fiecare că intră-n scenă să vă scape de surplusul de speranță. Atenție la butelii!
15 februarie 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu