Acu să nu fiți naivi și să credeți că după scrisoarea lui Ștefan marile puteri s-au înghesuit să-i dea ajutor pentru a se apăra de ciuma turcească. Da de unde! Fiecare și-a văzut de treaba lui, una mai importantă decât alta; regele Poloniei s-a scobit în nas, papa de la Roma s-a uitat în oglindă, iar dogele Veneției s-a dat în bărci. Paradoxal, dar numai Matei Corvin s-a aplecat asupra problemei, deși el o luase la propriu pe cocoașă, la Baia, de-l dureau și acum șalele când o alerga pe cea de-a doua nevastă, frumoasa Beatrice, pe la Buda, s-o ciugulească un pic de cercel, de buric și de alte zone crepusculare. Dar politica-i politică și el considera că-i mai bine să fie prieten cu nervosul de Ștefan că, vorba aia, nu se știe niciodată prognoza meteo în istorie. Actele au fost semnate la Iași, la 12 iulie 1475, cu un an înainte ca Mehmed al II-lea să pătrundă cu 170.000 de șalvariști în Moldova, acțiune ce s-a desfășurat concomitent cu un atac al tătarilor, vasalii turcilor. Ștefan își trimite răzeșii să le ia maul mongolilor. Zis și făcut, numai că Vodă rămâne cu doar 12.000 de curteni abțiguiți în fața otomanilor.
Lupta s-a dat la Războieni, la 26 iulie 1476, dar a fost nasol că moldavii au fost copleșiți de dușmani. Au luptat eroic și au pierit atunci mulți viteji dintre cei tineri și mulți boieri patrioți și a fost mare mâhnire în Moldova și în țările dimprejur. În continuarea distracției, sultanul asediază cetățile Sucevei, Hotinului și Neamțului, dar o ia tacticos în mână că nici una nu a capitulat. Și cum turcii erau cam janghinoși și se spălau numai la Paștele Cailor - că de altul n-auziseră - izbucnește, ca de obicei, holera, ceea ce-i obligă să se cărăbănească peste Dunăre, deși nu l-au înlocuit nici pe Vodă și n-au cucerit nici Chilia ori Cetatea Albă, că flota lor fusese botezată definitiv de o furtună dumnezeiască în Marea Neagră. Retragerea a semănat a fugă că Ștefan și-a strâns o nouă oaste (16.000 de nervoși cu nervii) și a luat măsurile de rigoare. Astfel se explică viteza cu care au ajuns otomanii de la Suceava până în sudul Dunării, acoperind această apreciabilă distanță în numai trei zile. Fane însă avea un gol imens în inimă că nu-i bătuse destul și drept urmare trece în Valahia unde-l instalează în locul lui Laiotă pe Vlad Țepeș, care, din păcate, a fost ucis rapid.
În anii următori îi impune în Valahia pe Țepeluș și pe Vlad Călugărul cu gândul de a-i fi aliați în lupta contra otomanilor. Așteptările îi sunt înșelate și intervine de mai multe ori de-i bate pe foștii lui protejați de le sună apa-n capetele seci. Zadarnice străduințe că aceștia erau prea lași pentru secolul în care se născuseră.
În 1484, turcii asediază Chilia (6-14 iulie) și Cetatea Albă (14 iulie-7 august) pe care le cuceresc dându-i o puternică lovitură lui Ștefan care nu apucase să ajungă cu oastea la locul confruntării. Pentru a-și recupera cetățile, Ștefan acceptă umilința de a presta personal jurământul de credință regelui polonez Cazimir, la Kalomea (15 septembrie 1485), care-i promisese ajutor. Turcii atacă tot mai des Moldova dar sunt bătuți cu maximă consecvență de Fane.
Până la urmă, văzând că nu-i folosește la nimic prietenia lui Cazimir și convingându-se că promisiunile monarhilor din jur sunt vorbe de clacă, domnul se înțelege cu sultanul Baiazid al II-lea (1481-1512) acceptând să plătească tribut (4000 de ducați anual). Scăpat de permanenta amenințare turcească, Fane se orientează să i-o plătească lui Cazimir pentru bășcălia de la Kalomea unde, în ciuda înțelegerii anterioare, acesta dezvelise cortul în care leul, pardon, dolarul Moldovei, îi jura credință, ca să vadă mulțimile ce mare vedetă internațională i se închină lui. Așa că,în 1490, Ștefan ocupă Pocuția pe care o considera proprietatea sa, moștenită de la Petru Mușat și Alexandru cel Bun, și pentru care - ține să le precizeze leșilor - este dispus să-și sacrifice capul. Polonii nu mai cârâie o vreme. După moartea lui Cazimir (1492), fiul acestuia, Ioan Albert, împreună cu frații săi, Vladislav (rege al Boemiei și Ungariei), Alexandru (duce al Lituaniei) și Sigismund (care poftea Moldova) hotărăsc să i-o pună lui Fane, care-i lua la mișto ori de câte ori vroia fizicul lui.
În 1497, regele polon, în fruntea a 100.000 de gură-cască intră în Moldova pretextând că merg să recucerească Chilia și Cetatea Albă. Dar Ștefan era prea vechi în branșă ca să se lase păcălit și, după ce și-a dres vocea cu un vin negru de Cotnari, a convocat vreo 40.000 de cheflii dornici de o paranghelie mai de soi.
-Măi, mișeilor - i-a luat Vodă cu ghinișoru - io m-am săturat să mă tot lupt cu turcii că nici ei nu mai sunt ce-au fost și m-am hotărât să facem o bătută moldovenească, temeinică, profundă, cu leșii, că și-au băgat material proaspăt pe tron. Pe regele ăsta nou, de-și zice Ioan-Albert, nu-l dă deșteptăciunea afară din casă, dar el nu știe asta. D-aia crede că mă poate duce pe mine cu zăhărelul și-mi tuflește cușma pe ochi când mi-o fi lumea mai dragă. Vă rog frumos să vă concentrați un pic, cât să puteți sta în cele aproximativ două picioare, și să-i dăm o puricăreală ca la mama acasă, să ne țină minte de jupâni. Că nu mai este respect în Europa de la o vreme, de-au ajuns toți mucoșii să se tragă de șireturi cu mine! Bineînțeles că o să mergem la distracție numai după ce vizităm cârciuma Marșelicăi, că încă mă mai arde pârdalnicul ăsta de gât...
Moldavii au fost bucuroși până peste poate de cele auzite și au purces la treabă. După ce au golit n+1 butoaie de vin, luate câte k, au început să orbecăie după poloni. I-au găsit în jurul Sușevei, i-au înconjurat și i-au silit să se predea. După mai multe insistențe, vorbe dulci și pupături de complezență, Fane acceptă de ochii lumii politice să-i ierte pe leși pentru nesimțirea lor, cu o singură condiție: să se întoarcă acasă exact pe unde au venit și să-l ajute și pe Smiley să-și refacă gospodăria pe care au jefuit-o la venire. Normal că polonii n-au făcut-o întrucât n-ar fi avut ce băga la jgheab. Dar, de fapt, Fane asta vroia fiindcă nici prin gând nu-i trecea să-i lase nepedepsiți pe îngâmfații respectivi.
Primirea le-a făcut-o în Codrii Cosminului unde, din obișnuință, i-a nimicit (26 octombrie 1497). Armata de mazuri ce venea în ajutor a fost distrusă până la ultimul om de vornicul Boldur, la Lențești (29 octombrie 1497). Moldovenii s-au umplut de prăzi nenumărate, iar robii polonezi au fost calificați la locul de muncă pe funcțiile foarte căutate pe piața muncii din acea vreme, de boi de jug. Realitatea istorică e că potrivirea a fost perfectă. Cu ei a arat Fane câteva suprafețe însămânțate cu ghindă, pe care le-a numit, din lipsă de inspirație, la fel, adică ”Dumbrava roșie”, de Vasile Alecsandri. În 1499, polonii încheie pacea cu Fane recunoscându-l de lider regional deși pe el nu-l interesa deloc titulatura.
Voievodul îi mai bate de câteva ori pe turci, personal sau prin intermediul fiului său, Bogdan, de-i zicea norodul ”cel Orb”, după ce-și pierduse un ochi în Codrii Cosminului. Nu, nu-l uitase acolo, pur și simplu îi intrase o chestie în el. O săgeată!
Bogdan era consiliat îndeaproape de vornicul Boldur, care obișnuia să le dea tuturor dușmanilor Moldovei câte un picior în tur, ceea ce făcea ca succesul acțiunilor sale să fie garantat.
Fane organiză lucrurile de așa natură încât în iulie 1504, când citise el în horoscopul chinezesc, un fake de altfel, că trebuie să mai schimbe locul, că stătuse 47 de ani și trei luni pe tron, pe cal, prin diferite iatacuri și alte locuri de loisir, Moldova era o țară a-ntâia, bogată, așezată, respectată de toată lumea de se miră bolânzii din ziua de azi cum de a fost posibil așa ceva. Că strănii nu-i ajutau deloc. Doar n-au reușit toate minunățiile alea prin muncă patriotică? Ba da, iubite cetitorule, așa au făcut. Au muncit din greu. Și pe deasupra și-au mai iubit și Patria.. Vorba lui Brucan: ce fraieri!
PROMOUȘĂN
Nu fiți supărați că istoria lui Ștefan cel Mare nu se sfârșește aici. Din episodul viitor, intitulat ”Soacra lui Ștefan cel Mare”, o să aflați despre numeroasele bătălii pe care le pierdea Vodă când se întorcea la ore foarte mici acasă și hoașca a bătrână n-apuca să pună cornu în pernă. Faceți ochii mari și învățați, că și voi aveți vreo soacră pe acasă, care se perpelește pe aragaz. Iar cei care n-aveți, compătimiți-i pe ăia de au...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu