I. NEGUSTORUL CINSTIT...DE-O COTOARBĂ
Un negustor șmecherit din cale-afară hălăduia prin Valahia cu scopul precis să mai dea vreun șmen, să mai investească strategic în vreo întreprindere nerentabilă pentru băștinași, dar super-valabilă pentru buzunarul lui, sau să susțină vreun partid politic absolut dezinteresat. Cam așa, cam ca Adrian Prostea. Obosit de atâta alergătură cu trăsura ”Mercedes”, opri bidivii în plină stradă, iar el intră la o damă bine, basarabeancă, blondă, lungă și suavă ca a calului potcoavă, care venise în schimb de sexperiență la Bucale.
Că nu mai știu dacă v-am zis, dar Vlad avea două cetăți de scaun, la Târgoviște și, mai nou, la București, c-așa-i plăcea lui să stea cu fundul în două luntri. Gândea că, astfel, dușmanii lui tradiționali, adică toată lumea, nu știau de unde să-l pescuiască și, mai mult ca sigur, să-l căsăpească.
Negustorul o arse la maxim cu pisicuța blondă și spre ziuă merse la căruța din dotare unde, după ce o pipăi febril, mieună a pagubă. Inima-i sări cât colo, se făcu vinețiu la față și căzu lat în balega din mijlocul drumului. Paralele dispăruseră. Nu leii românești, că p-ăia nu-i lua nici dracul, ci valuta. Și în Valahia ești mort fără valută, că nici o damă mai acătării nu mai stă de vorbă cu tine, devine mută și n-o mai îmbârligi, oricâte poezii de Eminescu i-ai spune.
Deznădăjduit, merse drept la Vodă, care se spăla pe mâini cu sodă întrucât tocmai scosese mâna din cada cu acid sulfuric în care îndesase vreo șapte boieri trădători, doi leneși fără leac (foști miniștri), patru hoți obișnuiți și un negustor sas care nu plătise TVA-ul pe anul următor.
-Care-i șmenul? îl luă din scurt Vodă pe musafirul nepoftit căruia îi tremurau grisinele de emoție.
-Sunt distrus, Măria Ta. Hoții mi-au furat 160 de verzișori, toată agoniseala. Eu îi lăsasem în trăsură că auzisem că în Valahia nu se fură...
- Bine, bișnițarule. Până mâine dimineață o să-ți găsim banii. Pe hoț n-ai să-l mai vezi că tocmai l-am îmbăiat în H2SO4, dacă știi ce-i ăla. Acu cară-te de aici și reține sfatul meu dezinteresat: când mergi la curve, că așa le zicem noi la creaturile astea minunate, ai grijă de avutul personal, că dacă-i mic s-ar putea să devină și mai mic, iar dacă-i prea mare, cazul de față, s-ar putea să placă atât de mult încât există riscul să nu mai ai nimic la plecare, să rămâi, pardon de expresie, cu mandravela goală.
A doua zi de dimineață, negustorul găsi în căruța germană full-opșăn, 161 de verzișori, cu unul mai mult decât avusese.
-Măi, asta-i umilință. Miaunica mi-a pus un dolărel în plus! Ce vrea să însemne asta? Că am fost mârlan? Că am încălcat pactul de stabilitate? Că nu-s bineveniți cei din spațiul Schengen? O spun lui Vodă. S-o tragă el în țeapă, să se sature...
Dar Vlad nu-l ascultă cu atenție, îl crezu om cinstit că-i spusese de plusul în gestiune și-l expedie scurt:
-Dacă nu-mi spuneai suma corectă, acu erai halit cu fulgi cu tot. Gata, cară-te de aici că știi bine că voi, sașii, mi-ați făcut numai belele! Hai, vira, c-altminteri îți dovedesc de ce-mi zic imperialiștii Dracula... Auzi la ei, să facă filme de groază cu mine de nu mai dorm copiii noaptea, iar mamele (aveți grijă unde puneți accentul!) lor se cutremură de plăcere numai la gândul c-aș putea năvăli în patul matrimonial să le sug sângele din carotidă și din alte părți la fel de expuse și să le mai trag și în țeapă. Ce lume bolnavă! Păi, americanii ăștia au habar că eu stau în par cu vecinii și că, pe deasupra, am declanșat și lupta anticorupție. De filme-mi arde mie, tu-i cucu mă-sii?
II. AURUL E OCHIUL LUI...DRACULA
Într-o dimineață, Vodă mergea a lehamite prin loboda ce creștea nestingherită prin toată Valahia, că locuitorii nici n-o băgau în seamă. Se vede treaba că Tranziția de niciunde către nicăieri era tare departe că valahii se hrăneau, între repetatele jointuri pe bază de vin de buturugă și rachiu din orice, numai cu fripturi în sânge. Că, ziceau ei:
-Nu știi când vine Vodă să te tragă în țeapă , așa că măcar să ne găsească grași, sătui, obligatoriu satisfăcuți din punct de vedere gastronomic. C-altfel se supără și nu știi cum reacționează, pezevenghiul. Că înainte de a te ridica în bătaia soarelui are și alte talente ascunse în preludiu și toate-s pe bază de consum excesiv de carbohidrați și de sare pe răni.
Când ajunse la un izvor cu apă rece unde-și stingea el de regulă cumplita arșiță ce-l cuprindea după numeroasele bătălii cu budanele de șoricioaică, ce-i văzură ochii? O mulțime de electorat stătea cu nordul spre cer și leorbăia apă direct de la sursă. Amărâții n-aveau cu ce bea apă, că după ce nu se punea problema, situația era alta decât în zilele noastre.
Țepeș se gândi să le dea un pic de avans, să râdă de proști, dar avea grețuri mari și o lăsă pe altădată. Se așeză la rând, pe marginea râului, scoase o cupă de aur și sorbi liniștit cinci-șase litri de apă. Lăsă cupa alături pe un brusture și-i capacită pe amărășteni:
-Fraierilor, cu chestia asta o să bea apă tot poporul care trece pe aici. Să nu vă mai văd cu nordu-n sus că mi-aduceți aminte de fratele meu cel frumos, după părerea greșită a sultanului, și m-apucă pandaliile. Chiaro?
-Îhî, sună plăcutul răspuns al valahilor.
Cupa din aur masiv deveni un punct de atracție pentru turiști, dar nici unul n-a avut tupeul s-o șmanglească.
După un timp, într-o dimineață cenușie ca un politician travestit, un demnitar cu vederi foarte largi observă că vasul de aur lipsește de la locul său. Mai să plesnească de bucurie, grăi către oglinda apei:
-Cârpeală! Nu mai e Țepeș domn în Valahia. Probabil a ajuns pe tron Radu cel Frumos . Trai, nineacă...
Și distinsul om politic își pipăi rana imaginară de la gât și se aplecă să bea apă din râu, doar-doar o trece pe acolo domnitorul-jucător ...
III. LETAHIȘTI ȘI VEVEVIȘTI
Turcii se zgâiau la Giurgiu. Țepeș îi anunță pe ostași:
- Băi, îngerașilor, mergem la război. Nu e simplu deloc, că turcii sunt mulți ca frunza de marijuana. Dar, cu vitejie, îi facem. Așa că rețineți esențialul. Cine se gândește la moarte, acela să nu meargă cu mine, să rămână aici.
N-a cârâit unul, c-avea șanse apreciabile să decedeze instantaneu, fără prea multe fasoane, că asta vroia să spună Vlad cu rămasul pe loc.
După ce a omorât la turci de s-a plictisit, Vodă s-a retras, din motive numerice, către Transilvania, unde s-a apucat să facă inventarul oștirii. La numărătoare nu lipseau mulți, doar vreo câteva mii care se dăduseră de partea lui Radu cel Frumos, adus la ștangă de Mahomed al II-lea.
Pe cei răniți în amorul propriu în proporție de 110 la sută (că unii depășiseră planul la răni, aveau și câte trei patru), i-a împărțit în două categorii, după locul de unde le curgea sânge. Pe aceia cu însemne culturale în părțile dorsale, de la ceafă până la noadă, i-a bifat la categoria LTH, adică lași, trădători, homosexuali, iar pe cei cu lovituri primite în zonele luminoase, de la felinare și până la coadă (c-am uitat să vă spun, dar valahii aveau coada-n față pe vremea aceea), i-a fixat în grupa sanguină, foarte rară, VVV, adică viteji, vindicativi, valahi.
Așa că pe cei cu LTH negativ i-a tras în țeapă numai după ce le-a presărat sare pe răni, ca să fie distracția condimentată suficient, iar pe vevești i-a avansat dându-le, în semn de recunoștință și neasemuit respect, numeroase moșii iluzorii, întrucât tocmai își pierduse tronul și-i convenea de minune să fie darnic cu toți aceia care-l slujiseră din multă teamă și cu foarte puțină credință..
Ăsta era Țepeș și vorba unei dame de largă respirație națională, ”pe Măria Sa nu te puteai supăra că el una-două îți făcea bucuria, știți obiceiul lui, nu mai insist. Ce vremuri de neuitat! Nu se mai întoarce ele să ne fie bine și nouă, cotoarbelor, care mai practicăm câte o meserie tradițională. Că ne ajunge cât am tras cu turcii după revoluție și reformă...
PROMOUȘĂN
Nu știți ce-s ăia vampaiări? Vai de capul vostru! În condițiile astea trebuie să urmăriți neapărat episodul viitor, intitulat ” Interviu cu un vampaiăr”, fiindcă trebuie să vă cultivați neîntârziat. Altminteri nu mai pupați voi nici intrarea în Europa, nici lumina de la coada calului. Să nu ziceți că nu v-am spus.
28 august 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu