După ce a atestat Bucureștii (1459) și i-a liniștit pe cei ce doreau să-i ocupe scaunul domnesc, Vodă se amuza în pridvorul reședinței sale primind diverși soli ai otomanilor de care făcea mișto cât cuprinde, că valahul era șmecher după tată și șugubeț după mamă. Interesant e că simțul umorului era apreciat și de oaspeții care se hlizeau la el ca proștii, făcându-și cruce în cerul gurii cu limba ( nu știu dacă și turcii, dar unele surse insinuează că și ei), ca atunci când asiști la un show cu Ucigă-l Toaca. Că ultimul musafir, Catavolinos, era grec, deci viclean nevoie-mare, motiv pentru care îl alesese sultanul ca trimis al său...
-Și zici, mă, grecule, că n-am plătit tributul de trei ani? Așa ai zis? De ce te bagi, bă, unde nu te pricepi? Și, mai ales, neinformat! Nu l-am plătit bă, murătură, deloc și nici n-am de gând să-l plătesc vreodată. Tu ai face bine să-ți bagi mințile în capul ăla sec, până nu-ți introduc eu ceva în altă parte. Uită-te bine la mine, deschide felinarele: dacă o singură dată te mai văd pe aici și mai ai curajul să aduci vorba despre tribut și despre copiii valahi pe care vreți voi să-i faceți ieniceri, ai îmbulinat-o, dacă înțelegi ce vreau să-ți transmit prin neologismele astea. Și, reține, că m-am supărat: când te mai întâlnesc prin Valahia o să te fac să înțelegi de ce-mi zice lumea Țepeș. It s clear? vorba lui Tom Cruise, interpretul meu de limba engleză.
Acum nu știm ce a fost în capul grecului, dar cert este că el a perseverat, crezând că-l păcălește pe valah. Vlad, apreciindu-i stăruința, i-a spus că da, e de acord să se întâlnească cu Hamza-beg la Giurgiu, să regleze o chestiune de hotar, că până la urmă nici lui nu-i plăcea pe unde impuseseră turcii linia de graniță.
Șmecheri foc, otomanii vroiau să-l prindă pe Țepeș și au venit cu un corp de oaste. Corpul ăsta n-a avut suficient cap de vreme ce a fost luat prizonier de ostașii valahului, care a dovedit, încă o dată, că era mult mai ciumete decât pârliții ăștia ce se credeau deștepții pământului și se jucau de-a hoții și vardiștii cu cine nu trebuie.
Duși la Târgoviște, prizonierii au fost tratați cu tot respectul de care era Vlad în stare. Le-a ridicat niște țepe frumoase, naturale, sută la sută noduroase, în care i-a invitat pe oaspeții nedoriți să se așeze comod. Pe Hamza-beg și pe Catavolinos i-a ridicat în țepe mai înalte, să știe și mai marii din ceruri ce mari șmecheri au fost ei pe pământ. Că și pe lumea ailaltă rangu-i rang, respectat cu religiozitate, n-ai ce dracu să faci.
Dar valahul nu s-a mulțumit cu atâta lucru că, asemeni lui Anghel Iordănescu, era greu de satisfăcut. A cucerit Giurgiul și a trecut în dreapta Dunării unde, de la Rahova și până la guri, a pustiit totul. Meticulos până la manie, a notat toate isprăvile, adică 23.809 capete retezate și 884 de case arse cu proprietarii înăuntru, adică un fel de all inclusive medieval. În total, 24. 693 de dușmani au fost executați. Ca să se dea mare, Vlad i-a trimis o scrisoare (11 ianuarie 1462) lui Mateiaș, regele Ungariei, în care descria amănunțit activitatea sa în câmpul muncii cu turcii. Mateiaș se bucura și nu prea că valahul îi cam lua caimacul și-l întrecea în glorie deșartă. Drept pentru care se hotărăște să-l aștepte la cotitură pe Țepeș.
În vremea ăstor evenimente, turcii se îngroziseră atât de tare încât se călcau pe coadă care să treacă mai întâi în Anatolia. Drept urmare, Mehmed al II-lea convoacă o expediție de punere la punct a cutezătorului la care a folosit 25 de trireme și 150 de corăbii pentru a asedia Chilia, bașca 250.000 de soldați pentru acțiunea terestră, după cum exagerează cronicarul grec Halcocondil.
Țepeș și-a împărțit cei 30.000 de românași în două, a pustiit totul în calea agresorului căruia i-a tras-o-n gură în numeroase lupte de hărțuială, pe unde a putut, încă de la trecerea Dunării pe la Giurgiu. În noaptea de 16 spre 17 iunie 1462, la Târgoviște, Vlad, împreună cu 7000 de ostași deghizați, au pătruns în tabăra dușmană cu gândul creștinesc de a-l ucide pe Mehmed El Fatîh (Cuceritorul). Norocul sultanului a fost că Țepeș nu l-a găsit în cortul personal, fiindcă marele pantalonagiu îl vizita nocturn pe Radu cel Frumos. În spaima generală, turcii s-au ucis cu vitejie între ei, un ienicer de origine sârbă, Constantin Mihailovici, apreciind sârbește, adică exagerat, că 100.000 de otomani a întregit armata de drăcușori a lui Michiduță.
Ajuns la Târgoviște, sultanul, care încă nu dăduse lupta decisivă cu Vlad, hotărăște, silit de împrejurări (lipsa halelei, izbucnirea ciumei), să-l înscăuneze pe amantul fatal, Radu cel Frumos, și să se întoarcă la Istanbul. Boierii care încă mai erau în viață, însă morți de frică din pricină de Vlad Țepeș, trec automat de partea noului domn care prefera să fie el tras în țeapă, nu invers. Vlad se retrage peste munți și așteaptă ajutorul lui Matei Corvin care, așa cum știți, nu prea-l avea la inimă și aștepta momentul prielnic să se lepede de el, deși ceilalți granzi europeni nu prea erau de acord. Ba chiar îi dăduseră niște parale ca să-l ajute împotriva turcilor.
Așa se face că Mateiaș se urnește până la urmă cu oștirea ca să-l ajute pe valah. Pe drum însă primi trei scrisori măsluite de sași din care reieșea că Vlad e dispus să se închine turcilor și să-i ajute să cucerească Transilvania. Prin acest fals, sașii îi plăteau lui Țepeș pentru evenimentele din 1459-1460. Mateiaș a fost convins ușor fiindcă, de fapt, asta aștepta: să scape de Țepeș și să se justifice în fața acelora ce-i încredințaseră banii pe care acesta îi risipise aiurea-n tramvai.
Imediat s-a întors la Buda la parangheliile interminabile unde se simțea ca peștele în apa de ploaie. Că-i plăceau petrecerile, ceva de speriat! Pe Vlad l-a băgat la țuhaus, la Vișegrad, timp de patru ani, după care i-a stabilit domiciliul forțat la Pesta (1466), dăruindu-i o casă respectabilă, plină de șoareci ce se jucau cu domnitorul în exil de-a Tom și Jerry pe lespezile de piatră. Prezența șoarecilor l-a ajutat pe Vlad să nu-și piardă unele însușiri native pe care spera că și le va valorifica când se va afla din nou pe tronul Valahiei. Așa că toată ziua se uita la filme de groază și trăgea șoricei în țeapă. După 1466, participă la campaniile împotriva turcilor, ba, mai mult, în ianuarie 1475, îl ajută pe vărul său bun, Ștefan cel Mare, să-i căsăpească pe turci la Vaslui.
În toamna lui 1476, împreună cu Ștefan Bathory, voievodul transilvan, și cu ajutorul lui Fane Barosanu, îl alungă pe Laiotă Basarab și se instalează la București (11 noiembrie) ca domn al Valahiei. De bucurie, Țepeș a uitat că boierii nu-l iubesc iar turcii nici atât. Așa că, surprins fără oaste, vestitul Vlad Țepeș este ucis. Garda lăsată de Fane Barosanu a fost nimicită. Din 200 de moldavi au scăpat doar 10 și ăia ca vai de mama lor. Corpul voievodului a fost transferat la Galatasaray Istanbul ca să vadă mulțimile chipul încremenit al Bau-Baului de-i îngrozise atâta amar de vreme, să-și scuipe în sân și să le treacă de urât.
Pe unde o fi îngropat Vlad, Draculea știe, că la Snagov, printre vilele răsfirate pe malul lacului, nu prea i-au fost găsite oscioarele, deși tradiția acolo îl localizează. Biserici n-a prea construit, că n-avea timp să se ducă la ele dar - ce-i drept e drept - nici n-a dărâmat. A ridicat una la Târgușor că pesemne că-l mustra conștiința , că-l decapitase acolo pe Vladislav al II-lea, și alta la Comana, unde avea el o gagică, poetă inocentă care-i sugea sângele din când în când și pe care vroia s-o facă să creadă că el e dus la biserică.
Copiii lui Vlad au fost cam nașparlii, numai unul, Mihnea cel Rău (1508-1510) reușind să domnească, iar un altul, Vlad, a fost aspirant la domnie până a decedat (1485). Mihnea era fiu bun, vorba vine, zămislit cu o catolică, rudă de-a lui Matei Corvin, iar Vlad era rodul păcatului minunat dintre Țepeș și-o transilvăneancă. Că, poate din grabă nu v-am spus, dar Vlad, chiar dacă a tras în țeapă în Valahia, viața sexuală și-a desăvârșit-o în Transilvania. Poate de aici și ideea lui Bram Stoker de a-l transforma în vampir. Culmea e că proștii, de care e plină lumea, l-au crezut și astfel irlandezul le-a tras tuturor o țeapă mai reușită decât cea în care se zbătea de plăcere Radu cel Frumos, fratele lui Dracula.
PROMOUȘĂN
Nașparliilor, data viitoare o să vă povestim câteva fapte rupte din realitatea cotidiană a vremurilor lui Vlad Țepeș. Așa-i că vi se furnică carnea de plăcere și nerăbdare? Atunci fiți pe fază, ochii cât sarmalele...
14 august 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu