Palidă ca o gutuie rezemată de fereastră
zace fața mea pierdută printre florile de nufăr
clipa dezertării tale de pe steaua mea albastră
e în inimă-ncuiată cu un lacăt greu de cufăr
Luna înjugă secunda la o stranie lucire
și împrăștie haotic sentimentele de jar
îmbrăcată-n frunze stinse și având în păr safire
te-ai întors din odisee pe-o corabie de var
Cu privirea transparentă despletindu-se în pustă
te-ai ascuns într-o oglindă ce ți-a devenit statuie
fără vise de durată, în aceeași neagră fustă
luminându-ți înserarea cu o coajă de lămâie
Speriat ca un ostatic rătăcit în propriul trup
negăsind deschisă ușa fugii sale către tine
mă rugam să ard odată cu toți demonii pe rug
ca cenușa-mi să te-mbrace și să-ți fie ție bine
O săgeată cu trei vârfuri din surâsul de metal
străbătea ca o cometă inima scăldată-n lac
tropăiau metempsihoze retopite în furnal
și din iris toată zarea se prelinse înspre mac
Ai adus cu tine vântul ce bătuse cuie-n Marte
neschimbată ca o iarnă, cu secretele sub crustă
ești aici dar mi se pare că de mine ești departe
universul e o stradă cu biografia îngustă
Își îneacă timpul trupul în mareea alcalină
tot nisipul umbrei mele melcii nopții i-au ucis
se aude spaima noastră răstignind o violină
și ne-nchide în amintire ultimul călău din vis
26-30 august 1991
18 iulie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu