Văzduhul era patul tău de flori
dar eu nu-l vedeam, eram orb
a trecut vântul cu inima-n gheare
și sufletul croncănea ca un corb
Și totuși, erai atât de frumoasă
că nu vedeam nimic împrejur
decât umbra ta mătăsoasă
ce mă-ndemna la tristeți și sperjur
Am deschis brațele-aripi
și ca un arc spre tine le-am întins
dar ai fugit prin mine
și te caut de-atunci, dinadins
Și nu vroiai să fii regăsită
sunt atâtea prăpăstii și stânci
că nu mai știu cum să mă cațăr
să ies la lumină din ochii-ți adânci
Și totuși, erai așa de frumoasă
că secunda ca un arc s-a întins
și s-a izbit de-o săgeată pietroasă
trasă din inima ta, dinadins
30 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu