ETERNA ȘI FASCINANTA VALAHIE ÎN VREMEA LUI MIRCEA CEL BĂTRÂN (XXIII)

    Să știți oameni buni că-n istoria noastră băieții de băieți n-au abundat, așa cum ați putea crede din patriotism exagerat. Au fost rari, dar buni. Par exampl, Mircea cel Bătrân, de-i zice Sergiu Nicolaescu , ”cel Mare”, plagiindu-l pe cel mai celebru președinte al României ( De Ceaușescu vorbim aicea să nu ne înțelegeți greșit, că dacă am zice de altcineva ne-ar lua colegii lui, președinții, la rost). Ei bine, Mirciulică a ajuns pe tron printr-un concurs nefericit de împrejurări care i-au facilitat iubitului său brother după mamă, Dan I, s-o radă spre lumea ailaltă direct de pe câmpul de bătaie aflat în sudul Dunării printre gogonelele și castraveciorii țarului bulgar de la Târnovo, Șișman, de care v-am mai pomenit, dacă mai țineți minte că vă știu cam slabi de memoria minții.
      Era 23 septembrie 1386 și fiul fostului domnitor Radu I, își începea meseriașa domnie de 32 de ani, adică suficienți de mulți ca să rămână în istorie sub denumirea de ”cel Bătrân”. Ajuns pe tron, Mirciulică și-a aruncat ochii de jur-împrejurul țării și a constatat că turcii se dau șmecheri prin Balcani, ucigând tot ce întâlneau în cale fără să dea explicații cuiva, nici măcar lui Dumnezeu. Trebuie să precizăm pentru cititorii neduși la biserică,  că otomanii n-aveau nicio gară cu Ăl de Sus, ei neținând cont decât de vrăjelile din Coran și de politica milostivă a profetului  Mahomed care-i sfătuia să le dea avans cu iataganul tuturor nepurtătorilor de turban. Așa că ce și-a zis Mircea:
     - Ia să mă fac că lucrez, că tot n-am nicio treabă în calitatea de conducător de țară. 
     Dată fiind situația cu turcii, voievodul îi trimite, în 1389, lui Lazăr, cneazul sârbilor, un ajutor diavolesc sub formă de ostași pentru întâlnirea de gradul III cu sultanul Murad I, stabilită în locul istoric de-i zic americanii Kossovopoljie iar traducătorii turmentați, Câmpia Mierlei . Lucrurile au stat firesc, am putea spune ”ca în Kossovo”. Mai întâi, Murad este ucis de un sârb mai de Doamne-ajută, pe numele său Miloș Obilici, și se părea că ortodocșii ies învingători, dar Baiazid Ilderim, adică Fulgerul, fiul proaspătului decedat, preia conducerea și-i surclasează pe supușii lui Lazăr, rămas suficient de rece pentru a se trage concluzia, istorică de altfel, că trebuie înmormântat.
      Despre ostașii valahi nu s-a mai auzit nimic din care cauză unii istorici zic că nici n-au fost pe acolo. În orice caz, situația românilor nu era prea grozavă cu turcii ajunși la fundul lor pe aliniamentul Dunării, pe care adeseori l-au depășit, cum a făcut Firuz-bey în 1391, care a luat numeroase amintiri de la valahi sub forma unor vietăți cu două și patru picioare, care mai de care mai oxigenată și mai cotcodăcită.
    Mircea cel Bătrân, care la acea vreme era tinerel și mânios, n-a rămas dator și a luat la tocat mărunt garnizoanele turcești de la Kavarna, transformându-i pe ieniceri, acolo, pe loc, în martiri sau robi , de-a turbat Baiazid de supărare. Prin urmare, sultanul hotărăște să-l rezolve pe valah și-l vizitează personal în 1394, întinzându-se la vorbă până în 1395. El era însoțit de-o numeroasă armată de ieniceri și spahii, puși pe bancuri negre. Scopul sultanului era să ia cu el, undeva în Asia, pe Mircea sau,  în cazul că nu s-o mai găsi loc și pentru el printre bagaje, să-i ia doar inima.
    Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din Valahia, că Baiazid nu le avea de nici o culoare cu  cultura. Că lecturile grele ,de genul ”Ne jucăm, colorom”, ori ”Moș Arici Minciunici”, nu încercase să le dovedească nefiind indicate sultanilor care, din cea mai fragedă pruncie, desenau cu iataganul și puneau virgulă cu sulița.
    Mirciulică, urmând indicațiile lui Sergiulică  (tot el, săracu, să le facă pe toate), a retras populația din calea necredincioșilor și i-a primit pe aceștia, după bine-cunoscuta ospitalitate românească, cu pâine otrăvită și sare pe răni. Ba i-au mai și urmărit prin pădurile de stejari, ucigându-i cu o dibăcie rar întâlnită. Că turcii, lihniți de foame, mâncau ghindă ca porcii spre marele amuzament al mistreților valahi care îngrășaseră pământul pe acolo cu substanțe mai puțin nutritive.
     Suferința îndurată de osmanlâi s-a accentuat la Rovine unde valahii, destul de puțini, au ucis fără număr la spahii, transformându-i în stafii și populând locul cu legende minunate pe care, din  păcate, astăzi nu le mai crede nimeni, cu excepția mea.
     Dar să știți, oameni buni, că adeseori în istoria valahilor după o mare izbândă, urma o și mai mare retragere în Transilvania, că turcii erau ușor de păcălit, dar erau mulți. Așa că-n locul lui Mircea, care fusese nevoit să-și părăsească domiciliul conjugal și s-o lase pe Valahia în stand-by, ajunge barosan  Vlad Uzurpatorul, care a mințit poporul. Nu cu televizorul, cum se practică mai nou, ci cu o parte a marii boierimi, trădătoare prin definiție. Însă, Mircea se întoarce și rămâne conducător într-o jumătate de țară, așteptând momentul prielnic să-i vină de hac rivalului său. Momentul vine după bătălia de la Nicopole din 1396. Mircea, ajutat de Știbor, voievodul Transilvaniei, îl prinde pe Vlad în cetatea Dâmboviței și restabilește ordinea firească în Valahia. De aici încolo, Sergiu Nicolaescu poate răsufla ușurat că Mircea nu-i mai iese din scenariu și devine ”cel Mare”...

BIBLIOGRAFIE

 La emisiunea ”Ploaia de multe stele” a  participat formația de dansuri și bune maniere ”Nerăsfirații”, care a rupt gura babelor aflate în trecere prin fața televizorului. Membrii trupei erau Iosif Buda, Teodor Teleșcanu și, ultimul pe listă, cu Adrian Prostea de mână, filoamericanul John Fitzgerald Iliescu. Pe Prostea nu-l chema chiar așa, dar așa era prevăzut în fișa postului creionată de ceilalți tovarăși. E adevărat că-l plăteau bine dar, împins de la spate și de alții în afara de domnul Năstase,tăcea ca porcu în păpușoi, că era un acoperit mai mititel în grad. Trebuia să asculte și s-o facă pe prostul că a constatat că ora exactă în societatea românească o dau tot băieții dinainte de involuția din 89, acum din posturi nefericite de deputați, senatori, ori pur și simplu miliardari de carton.
    -P-ăștia dacă nu-i asculți, imediat te trimit în misiune la Sfântul Petru. Io n-am nicio legătură cu oamenii ăștia din studio, nu i-am văzut în viața mea decât de maximum 40-50 de ori. Și atunci nici nu stăteam de vorbă că-mi dădeau parale și indicații de sponsorizare. Adică le întorceam serviciul că ei e niște oameni cumsecade, săraci și cinstiți, n-au bani nici de-o măslină, vai de mamele lor, că unii au câte două.
   Partenerii de discuție ai lui Prostea au tăcut mâlc că ei, oameni cinstiți, erau preocupați de falsificarea sondajelor de opinie nu de panseurile filosofice ale aceluia de care nici n-auziseră în viața lor, chit că-l inventaseră.

PROMOUȘĂN

  Cu Mircea n-am încheiat socotelile, așa că urmăriți episodul viitor intitulat ”Scrisoarea a III-a, revăzută și adăugită”. Vă dați seama că monumentala operă este rescrisă de măndel că Eminescu a cam dat buleală... 



19 iunie 2000