După ce l-a năpădit barba ca pe balega de bivoliță iarba, Fane s-a uitat un pic în jur și nu prea i-a plăcut ce-a văzut. Pe Aron îl executase din obligație, pe boierii vicleni îi trimisese în misiune diplomatică la Sfântul Petru, Mateiaș nu mai cârâia, iar cu regele polon era, din motive de politică regională, tovarăș. ” Că-zicea Vodă- n-ai cum s-o cârmești câtă vreme Tratatul de la Varșovia s-a semnat chiar la Varșovia. Băi, dar cine o fi Varșovia asta că n-am văzut-o la striptis, la Cotnari. În sfârșit, n-are importanță foarte mare, dar ce mă fac cu turcii ăștia de le trimit regulat dezastruoasa moștenire rămasă de la Petru Aron, adică tributul de de 200 de galbeni. Să le mai trimit banii sau să le dau clanță?” Asta era întrebarea și Vodă a optat pentru varianta ”B”, atât de populară în Moldova.
Prin urmare, în 1470, Fane atacă Valahia unde domnea amantul sultanului, adică Radu cel Frumos dar Prost, cu gândul vădit de a-l înlocui și de a pune un domn capabil de a opune rezistență otomanilor. Radu se plânge ca o cadână sultanului care-i trimite pe tătari să prade Moldova. La Lipnic, Fane îi întâmpină voios nevoie-mare pe ochenați și le scoate jaful din cap cu buzduganul. Fiul hanului cade prizonier ceea ce-l determină pe ta-su să trimită o solie de 100 de oameni cu misiunea imposibilă să-l sperie pe Fane și să-i elibereze fiul. Fane, care era cam machit, i-a lăsat să se manifeste zgomotos, s-a îngălbenit de furie și a fugit. L-a adus repede pe călău care, îndemânatic nevoie-mare, că tocmai venise de la un master-chef pentru canibali desfășurat la Vaslui, l-a tranșat pe fiul hanului în patru bucăți egale, numai bune de ostropel, iar pe 99 de soli i-a iertat de cruntul supliciu, tăindu-le capetele. Al o sutălea s-a scos că i s-a părut simpatic. Avea nasu cam mare, dar lui Vodă nu-i plăcea atributul respectiv, așa că, plin de generozitate, i l-a retezat după care i l-a trimis înapoi șefului său.
- Măi, mișele,spune-i han-tătarului cât de ospitalieri suntem noi, moldovenii, și ce operații estetice gratuite facem!
În astă vreme, Radu cel Frumos atacă Moldova, dar la Soci (7 martie 1471) este așteptat și învins de Fane. Mulți așa -ziși viteji valahi au murit ca proștii în acea luptă.
În 1473 se hotărăște să declanșeze operațiunea decisivă împotriva lui Radu. Îl învinge la Vodnău, după care, la 24 noiembrie, cucerește Bucureștii unde, conform solidelor sale principii de viață, se veselește trei zile. Și avea motive că fiica valahului îi cade în gheare. Și cum el nu putea rezista unei femei cu un deja-vu în privire, fu de-a dreptul robit de farmecul acestei bombe sexy care însă mai avea de copilărit. Pentru orice eventualitate o ia cu el și peste câțiva ani și-o trece-n răboj la capitolul ”cea de-a treia nevastă”.
Turcii îl atacă dar, din obișnuință, îi face praf. Cam 13.000 au pierit, iar 2300 au fost trași în țeapă. ”Că tot suntem în orașul lui Vlad Țepeș-a murmurat în barbă Fane-și n-ar fi cinstit față de văru-miu să-i omor altfel”.
Dar Laiotă Basarab pe care-l lăsase să conducă Valahia este alungat repede de Radu, așa că Fane este nevoit să restabilească situația(1474). Radu decedează în Transilvania dar grijile nu se sfârșesc că Laiotă, curvă prefăcută, trece de partea otomanilor. Fane îl sprijină pe Basarab cel Tânăr, sau Țepeluș, care coboară din Transilvania, dar este învins. În schimb, Fane i-o pune lui Laiotă însă nu mai are timp să-l impună pe Țepeluș că turcii pătrund în Moldova.
Soliman Eunucul avea vreo 120.000 de ostași, iar Fane se baza pe vreo 47.000. Era cel mai mare caft al domniei sale. Strategia lui Vodă a fost cea tradițională: a făcut curățenie în fața dușmanului și al așteptat cu oștirea mangă, unde au crezut mușchii lui că-i locul potrivit; la Vaslui, într-o zonă mlăștinoasă de-ți venea să-ți bați nevasta, sau măcar să violezi pe cineva. Acolo au încasat-o turcii mai ceva ca-n filmele americane că moldovenii când se apucau de treburi de-astea erau tare îndemânatici. Timp de patru zile, pe un noroi național, i-au alergat localnicii și i-au tăvălit în propriul sânge ca pe porci. Dezastrul a fost atât de mare pentru turci încât până și propagandiștii lor, renumiți pentru modul în care transformă pe hârtie o înfrângere colosală într-o victorie monumentală, au recunoscut-o deschis motivând în fața lui Mehmed al II-lea că evidența e atât de clară încât îndemânarea și talentul lor nu le sunt de nici un folos.
Fane, care în general, nu era lăudăros, deși umbla mai mult machit, îi anunță pe conducătorii creștini de faptele sale, sugerându-le să-l ajute cu oaste ca să-i termine definitiv pe otomani. Așa că le trimise un e-mail pe care urmașii l-au numit ”SCRISOAREA CIRCULARĂ A LUI ȘTEFAN CEL MARE CĂTRE GRANGURII EUROPEI”
”Gagiilor care știți să citiți ori nu sunteți surzi de tot, ascultați la mandea:
Vă fac cunoscut că în ultima vreme m-am supărat rău, da rău de tot, pe unii de le zice lumea turci, așa că au vrut nașparliii să îmi pună țara pe butucii de viță de vie. Să vedeți cum a fost.
De Bobotează, când tocmai mă reparam cu zeamă de varză după Sfântu Vasile, mă deranjează vreo 120.000 de nasoli d-ăștia, în frunte cu unul fără bijuterii , Soliman, mai fraier decât ultimul moldovean. Io ce era să fac, colegilor, în condițiile alea, că tremuram ca varga din cauza machielii fiindcă nu reușisem să mă dreg cum trebuie. M-am enervat cumplit, mai ceva decât în 1467 când m-a vizitat, total neinspirat, Matei Corvin, am dat o raită prin crame, i-am adunat pe băieți și i-am întâmpinat la Podul Înalt. Vai de mama lor ce-au pățit! Am tăiat la ei ca la curechi. Numai eu am rezolvat personal vreo 200, că mă luase amețeala și nu mai știam în cine dau și nici din ce cauză. Ștabilor, mă scuzați că vă inoportunez cu episoade sângeroase că știu că voi, obraze subțiri, nu vă permiteți să mergeți personal le război fiindcă sunteți simțitori ce nu s-a văzut. Că altfel n-ați trimite în locul vostru pe nătărăii din subordine de care râd turcii de se prăpădesc când îi calcă în picioare.
Vă mai zic că i-am alergat până la Dunăre de m-au tăiat toate apele minerale naturale ”Izvorul minunilor” care tocmai atunci și-au găsit să-și dea în petic. Noroc că la întoarcere am trăit clipe de neuitat la niște gagici faine, crescute ca ciupercile după ploaie de-a lungul drumurilor moldave. În sfârșit, ce s-o mai lungim, i-am pus-o urât de tot sultanului, tăindu-i, ca să mă exprim poetic, mâna dreaptă. Dar mai are câteva părți ale trupului de care l-aș scuti bucuros dacă puneți și voi mână de la mână și-mi trimiteți niște luptători. Știu că sunt proști dar vorba unui urmaș de-al meu, sunt mulți, și asta-i impresionează pe otomani, nu giugiulelile voastre diplomatice. Oricum, noi ne vom lupta până la capăt pentru legea creștinească, pentru Europa, după cum ne-o tăia capul și ne-o ține ghioaga. Și dacă o să ne lăsați ca de obicei singuri împotriva dușmanului să știți că sunteți bulangii 25 ianuarie 1475
Asta-i tot Arbore, închide calculatorul. Gata cu diplomația pe ziua de azi că avem treburi mai importante. Adă, tată, o carafă, că moare Vodă de sete după atâta arșiță intelectuală...”
PROMOUȘĂN
Îți vine să crezi, iubite cetitorule, ce conducători de toată isprava a avut cândva țara asta? Simți cum pieptul de cocoș stă să plesnească de mândrie patriotică? D-aia zic să ții aproape și să-ți iei drogul la timp că episodul viitor intitulat , nu știu de ce, ”Ani de ciomăgeală”, te va urca pur și simplu pe caii verzi de pe pereții odăii tale. Și să vezi atunci ce omori la dușmanul tău tradițional, reforma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu