miercuri, 8 iulie 2015

CAPODOPERELE LUI BASARAB (XV)

        Apoi să știți, iubiți cetitori, că la Posada, Carol Robert nu și-a pierdut numai mesada ci a căzut de pe cal și-zic surse istorice credibile-și-a cam șifonat noada (n-am găsit altă rimă). Însă, și în condițiile astea vitrege, regele a reușit să spele putina c-o mână de tovarăși care-n momentele alea erau mai iuți decât Gabriela Szabo .      La Buda s-a făcut inventarul constatându-se că a pierit toată floarea nobilimii maghiare și toate astea s-au întâmplat-după cum își încheie ”Cronica pictată” tulburătoarea mărturisire- ”ca nu cumva să se semețească ungurii(...) ci să învețe umilința”. Carol Robert și-a lins rănile dar până la moarte nu l-a iertat pe Basarab că n-a fost de acord cu blatul și l-a rușinat în fața Europei, unde vroia ungurul să intre și el cu toată gașca de vegetarieni. Că i-a și zis Europa la un moment dat:
      - Măi, Carolică, cu palmaresul ăsta vrei să faci parte din Uniune?! Păi dacă mai pune ursul de Basarab mâna pe tine o dată, nici la ”Cimitirul Vesel” nu te mai primește nimeni.
      După liniștirea definitivă a maghiarilor, Basarab a făcut un hobby pentru bulgari, cărora le-a salvat economia prin importurile masive de zeamă de varză, pătlăgele, hrean, țelină și alte produse ale carnivorilor de la sud de Dunăre. Relațiile de afaceri l-au apropiat atât de mult de Alexandru, urmașul lui Mihail la tronul țaratului, încât i-a dat o fiică de soție că și așa avea mai multe bucăți disponibile.
       - Poate că nu i-o dădeam- zicea după două-trei ulcele de vin- că la cafteală nu le are de nici o culoare, seamănă cu bietu ta-su, care după mai multe tentative a reușit să fie ucis de sârbi la Velbujd, însă m-a impresionat până la lacrimi că-i om de casă. Pune ăsta niște castraveciori, o nebunie...de-au și zis băieții de la Posada să-i dau jumătate de împărăție numai să stea locului liniștit cu gospodinele. Că oamenii mei îi apreciază în mod deosebit pe cei care îi ajută să se dreagă în fiecare dimineață. Dacă stau și mă gândesc bine, oștirea mea n-ar face două parale fără logistica lui Alexandru...
      Din nefericire, marele Basarab a trebuit să răspundă pe la 1352 unei convocări la Sfântul Petru, care prinsese drag de el fiindcă purta barbă ca intelectualii și chestorul Raiului simțea nevoia să se converseze din când în când cu unul care știe să-ți răspundă la orice întrebare, să-ți explice orice problemă care te neliniștește, fără să înțelegi nimic. Întins pe catafalc, mai rece decât Victor Ciorbea, Basarab era tot întunecat, tot frumos, de-a și exclamat o babă care morfolea între ultimii doi dinți de aur un covrig:
     -Maică, ăsta nu-i Negru Vodă de joacă-n atacul lui Manchester? 
     -Confuzie, mamaie...Se vede că te uiți doar pe ”Eurosport”, neglijând total ”Discovery”: Basarab a fost acesta  și-a speriat Budapesta....
      
LEGENDĂ POPULARĂ

   Pe la 1350, Basarab a început să-și pună întrebări existențiale fundamentale:
      -De ce oare zboară păsările când ar putea să meargă pe jos? De ce nu cântă cucul imnul Uniunii Europene? Există unguri și pe lumea ailaltă? Se va câștiga reportul la 6 din 49? Eu cu ce-mi mai omor timpul? Pe maghiari i-am terminat, la tătari m-am zburlit serios că și-o luaseră în cap după Posada. Ziceau că m-au ajutat în luptă și n-am fost omenos că nu le-am dat o parte din țara mea. Asta cam așa e, dar de ce nu țin cont că le-am dat-o și lor pe cocoașă de mai multe ori și cu mai mult simț de răspundere.
      Pe bulgari i-am iertat că i s-au aprins călcâile fiică-mi după Alexandru, dar cu toate astea am păcate multe. Ce-ar fi să fac și eu o catedrală a mântuirii neamului prost să cadă dușmanii-n limbă când prin fața ei se plimbă?! Na, că iar a ieșit o capodoperă orală  din mine.
      Pentru îndeplinirea acestui moft a fost solicitat meșterul Manole, renumit mai degrabă pentru demolările pe care le efectua cu profesionalism decât pentru ridicările pe verticală. Și-a mai luat meșterul nouă tovarăși și astfel prezidu-i gata. Au făcut ei ce-au făcut, și-au depășit limitele și au reușit să ridice patru pereți. Dar pentru că nu aveau cele 1413 autorizații necesare vizate la timp, un funcționar bine intenționat de la Curtea de Argeș le-a demolat-o de vreo trei ori până s-a enervat Manole și a chemat-o pe firul scurt pe Ana. 
        Asta a părăsit valvârtej lucrările Halianței Civice și a trecut la treabă. I-a făcut cum îi venea la gură pe cei ce-i puneau piedici protejatului ei care, după unele documente incredibile, îi era și soț. Din cripto-comuniști și securiști nu i-a scos de-au plecat ăia rușinați și nu s-au mai întors până a doua zi. Atunci lidera de opinie a zidarilor le-a bătut obrazul după care, nervoasă cu nervii din cale-afară, l-a propus pe Manole drept candidat la domnie, numai s-o scape de comuniștii pe care de la Gogu Rădulescu încoace nu-i mai înghițea deloc. Deși prietena ei cea mai bună de dat de-a dura, doamna Zoia, a încercat s-o convingă că nu-i bine ce face, n-a reușit.
         Basarab , însă, a auzit totul și i-a ordonat contracandidatului său, mototolul Manole, s-o compromită public între zidurile mănăstirii ca să-i iasă capodopera mai elastică, ” că-afirma el-la cât de coardă a fost asta or să se întindă zidurile ca Arcul de Triumf”.
Manole așa a făcut, că de prea multă vreme vroia să scape de nevastă-sa, ca orice consumator de bere la pet, și nu putea rata ocazia, mai ales că pretextul era valabil. N-a avut nicio remușcare. Deși o zidise în totalitate, vocea Anei se auzea afectată, chemându-l duios:
          -Manole, Manole, arză-te-ar focul, termină cu glumele că ai feștelit-o cu mine. Când ies de aici te fac din om-neom , otreapă comunistă!
Atunci Manole se plimba ca un leu în cușcă pe lângă zid...
           -Mă, pe unde aș putea să fac o gaură să-i mai arunc două-trei mistrii de mortar să-i închid clanța pentru totdeauna?
            Însă, Dumnezeu e sus și vede și meșterul a luat-o curând pe urmele Anei, că Basarab i-a  suspendat autorizația de construcție și l-a lăsat în aer, cu explicația:
            -Știi ce-a zis Schiller? Manole și-a făcut datoria, Manole trebuie să facă recepția lucrării de pe acoperiș. Înțelegi cum vine chestiunea? Ai mierlit-o, dragule!
Meșterul nu s-a resemnat și cu aripi de scândurele a încercat o aterizare forțată.
              -Cu viteză cam mare, a concluzionat Vodă, că s-a făcut praf. Cine dracu s-o fi crezut ăsta :Aurel Vlaicu? Sau economia națională?!

Promoușăn

Știu că unii l-ați plasa pe Manole în vremea lui Neagoe Basarab. E problema voastră. Dar, totuși, pentru că sunt mărinimos, o să-l întâlniți și atunci că legendele e nepieritoare.  Data viitoare o să vă mai spunem câte ceva despre unguri, după care-i trecem în planul secund al capodoperei noastre că sunt cam antipatici. Noi o să deschidem pentru voi, în exclusivitate, arhivele secrete care vorbesc în șoaptă despre întemeierea Moldovei. Urmează adevăruri zguduitoare! Nu mă credeți? Bine faceți...



4 martie 2000
  
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu