S-a stins demult lumina-n burg,
departe de români e vara,
bat clopote fecunde în amurg
și se trezește din sclavie țara
Spre Alba curg românii răstigniți
pe crucea nedreptății ungurești,
icoanele se-nchină la părinți,
e ziua demnității românești
Plâng cerbii rezemați de fagi,
brazii aprind făclii pe munte,
se naște Țara Românească azi,
însângerată de atâtea lupte
”Unire!”, strigă neamul românesc,
”Unire!”, le răspund Carpații,
e vremea celor ce iubesc
dezlănțuirea ăstei nații
Răsună clopotele în câmpie,
pe dealuri și în inimi de români,
de azi avem pe-o lume-o Românie
în care suntem singurii stăpâni...
28 noiembrie 1991/ 5 februarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu