Să bată clopotele Putnei izbăvirea,
de astăzi ne putem numi stăpâni,
e-atât de-aproape regăsirea
din testamentul marilor români
Am îndurat cu greu robia slavă,
în limba noastră n-am putut cânta,
Ionii erau capete pe tavă,
o să iertăm, dar nu putem uita
Ștefan cel Mare strigă din istorii,
în cer miroase-a fân cosit,
se bucură pe margine actorii
și Dumnezeu zâmbește fericit
O nouă țară crește din noroi,
ca o ciupercă nucleară,
acesta-i marele război
din noua epocă barbară
în care se pun stavile Unirii,
Prutul desparte Patria pe hărți,
e ziua libertății și-a iubirii
dar ninge peste tot cu fluturi morți
Nu o Moldovă tristă și amară,
o lacrimă ce se îneacă-n Prut,
ne trebuie în spațiul dac o țară,
o Românie Mare ca-n trecut
Să rupem lanțurile neputinței
cât încă suntem oameni vii,
să ne jertfim pe-altarele credinței
că-n lume nu-s mai multe Românii...
27 august 1991/2 februarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu