ÎNCĂ NU S-A STINS LUMINA

Un destin atât de orb
mi s-a hărăzit din fașă,
doar durerile mă sorb
și se-ngroapă sub cămașă

Deși prin neant alerg
fericit ca o cometă,
trist mi-e sufletul de cerb
înșeuat la moarte lentă

Un destin atât de crud
mi s-a hărăzit devreme,
dezgropat din Polul Sud
mă îngroapă în blesteme

Deși cu lumina sunt
călător pe-aceeași scară,
parcă-s pulbere în vânt
ninsă-n urnă funerară

Un destin atât de orb
dinlăuntru mi-a luat splina,
deși doar cucută sorb
încă nu s-a stins lumina...

27 noiembrie 1991