Viscolul

Afară viscolul mă caută, dar nu-s dispus
să-i cad în gheare, să mă-nalțe sus,
să mă izbească de copacii triști,
degeaba, viscole, insiști!

Îmi place-n casă, zăvorât în mine,
ca-ntr-o cetate însumând ruine,
m-asediezi, lovești nebun țesutul,
dar nu răzbești, lumina-mi este scutul

Se-aude focul, pârâie salcâmul,
nu-ți dau tribut căldura, ține fumul!
să te îneci cu el, să-ți strici plămânii,
să bați la poartă sadic, ca nebunii

Că nicio furie de-a ta nu mă doboară,
am rădăcini sub pietrele de moară
Mă căutai? Ei, bine, m-ai găsit,
deși știai că nu pot fi strivit...

5 februarie 2020