Mă doare sufletul de-atâta depărtare
și ochii dor de atâtea fantezii,
eu sunt poetul care moare
pe-acordurile primei simfonii
Mă doare sufletul de-atâta depărtare
și noaptea de atâtea stele,
pe unde ești frumoasă floare?
îmi umblă sufletu-n atele
Mă doare sufletul de-atâta depărtare
și trupul de atâta neputință,
scriind cu sânge ultima scrisoare
mă tem să redevin ființă
Mă doare sufletul de-atâta depărtare
și ochii dor de-atâtea lacrimi,
se-neacă-n țărmuri cea din urmă mare,
plâng pescărușii răstigniți de patimi
Mă doare sufletul de-atâta depărtare
și inima de-atâtea mii de volți,
mă doare curcubeul ce răsare
din toate florile de colț
Mă doare sufletul de-atâta depărtare
pe mări pierdute inima plutește,
călătorește înapoi în soare
și-mi bate-n piept dumnezeiește...
7-8 ianuarie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu