Doar proștii visează ceea ce nu pot avea;
încătușați în trupuri trecătoare
nu mai văd calea de urmat,
se lasă-nlănțuiți de umbre-nșelătoare
Când dintre zidurile inimii a răsunat rugăciunea:
”Alungă, Doamne, piaza rea, ispita!”,
îngerul ar fi trebuit să zboare,
să nu-i vezi lacrima, iubita
Când din ochii scrutând orizontul cu patimă
au țâșnit sugrumând depărtările,
ar fi trebuit să fugă
strivind dezertările
Dar nu, avid de durere,
s-a cățărat pe crucea de lumină,
și-a simțit fiecare cui, fiecare minciună,
cum îi pătrund în palme,-n retină
A băut paharul de otravă până la fund,
visând întâmplări dureroase,
a mai întins o dată privirea,
dar în locul inimii fumega o grămadă de oase
18 februarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu