Îmi duc eternitatea pe picioare
și sufăr de-acea boală grea
de-a nu te fi-ntâlnit în viața mea,
și-i prea târziu în viața viitoare
Nu te-ai născut, aș fi știut
din care colț de lume vine vara,
și, parcă, totuși, te-am văzut,
cărându-mi apă în Sahara
Și când eram febril și-ngenuncheat
de fapte ce nu săvârșisem,
să te visez adesea s-a-ntâmplat
și mi se pare că ne și iubisem
Când m-am trezit plecaseși clandestin,
era o diminață răcoroasă,
mi-aș fi dorit să mai rămâi puțin,
să te închizi pe dinăuntru-n casă
Promite-mi că-ntr-un timp adăugat
din altă viață dusă pân la capăt,
o să te-ntorci de unde ai plecat
și-o să te-ncui în viața mea cu-n lacăt...
5 februarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu