TE ROG SĂ PLECI DIN MINE

Umbra ta n-o să-mi mai fie niciodată cavou,
sufletul se îneacă în cântecul trist,
plouă cu fluturi morți în ecou 
sunt om de zăpadă și totuși exist

Nu sunt reînfloriri printre stamine,
copacii lacrimile-și frâng,
secundele ce le-am pierdut crezând în tine
am să le-ngrop sub umărul meu stâng

Nici simplele întâmplări de odinioară
în care mi-ai promis surâsul prim
n-o să le aud sub pietrele de moară,
ne-am fost lumină, noapte-o să ne fim

Se-aude universul despuiat cum râde
când trec prin fața lui pierdut,
aruncă-n urma mea cu vorbe:
îndrăgostita s-a vândut

Când doare înserarea și-n suflet se revarsă
întreaga odisee a visului zdrobit,
aș vrea să-ți scriu, dar în oglinda falsă
doar umbra mea ar ști pe cine a iubit

O ultimă scrisoare din cioburile sparte?
Aș risipi zadarnic bucățile de rai;
adio, draga mea, neantul ne desparte,
te rog să pleci din mine, oricum n-ai vrut să stai!...

19 noiembrie 1991/8 februarie 2020