LA PRUT PLÂNGE O MAMĂ...

La Prut plânge o mamă în fiecare seară, 
Un fiu îi e aici, mezinu-n altă țară,
Cu sufletul în două nu poate să trăiască,
De-o parte și de alta e Țara Românească

O lacrimă se scurge din despletiri cerești;
O, Doamne Sfinte, de ce nu ne iubești?
De ce obrazul țării nu vrei să se usuce?
De ce ne bați, Stăpâne, atâtea cuie-n cruce?

De ce-ți reverși mânia pe mame și pe frați?
De ce ne ții în lanțuri toți cerbii din Carpați?
De ce până la Nistru ne-ai hăcuit hotarul?
De ce cucuta slavă ne-a-ngreunat paharul?

Haide, Doamne, Ceresc Tată, hai Măicuță Preacurată,
Mai deschideți raiul vieții, întorceți-vă odată!
Că se stinge țara noastră ruptă ca un curcubeu
Și nu vrem să mai răspundem: ”Așa a vrut Dumnezeu!”

Mama aceea de la Prut care-și caută feciorii,
Sângerează ca un cântec, toamna, când pleacă cocorii.
Dă-i odihnă nesfârșită, pune capăt despărțirii,
Doamne, dacă ne iubești, trage clopotul Unirii!

21 octombrie 1991/8 februarie 2020