CÂND TOTUL VA FI FUM

Când totul va fi fum și din povestea noastră
n-or mai rămâne-n aer decât aripile,
tu uită-te-n oglindă și fă un semn cu mâna
să nu te părăsească vreodată clipele

Noi n-om avea în cronici fotografii color,
e viața-n alb și negru precum tabla de șah,
și dacă o să-ți fie insuportabil dor
înțeapă-te-ntr-un deget și spune-n taină:”ah!”

Ai grijă unde ascunzi floarea de mărăcine,
poemele pe care pe suflet ți le-am scris,
că s-ar putea să mor de-atâta dor de tine,
și-o să m-acuzi, desigur, în fiecare vis

Din mine înspre tine eu aș putea să plec
să-nchidem în abcisă chiar plusul infinit,
dar câinii tăi, iubito, mă latră din Lautrec
i-a asmuțit pesemne un gând nedefinit


Iar cântecele triste pe care le-am compus
pe când călătoreai prin timpul meu invers,
le-am aruncat pe toate, izbindu-le de-apus,
și-n fumul lor se-ncuie întregul univers

20 august 1991/1 februarie 2020