Mă căutam și nu dădeam de mine,
mă preschimbasem în risipă,
uitasem că există și iubire
și mă târam în singura aripă
Luptam fără să știu cu timpul meu
mult prea grăbit mă îndreptam spre moarte,
surâsul atârna de curcubeu
și de lumină navigam departe
Uitasem totul ca să nu mai simt
cum mă transform în pagină de carte,
credeam că nu mi e iubire și că mint
poeții orbi în cântecele sparte
Nu mai știam adresa din cuvinte,
corabia mă tot izbea de stânci
pe insule pierdute-n minte
erai și mai frumoasă ca atunci
Dar din suprema răstignire
m-a coborât luceafărul divin,
m-am reîntors cu fața spre iubire
mai fericit ca un nebun sublim
Zăpada a acoperit pământul,
de fericire încă pot să plâng,
aud tăcerea cum o bate vântul,
surâd ca o lumină în amurg...
3 ianuarie 1992
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu