Aș vrea să nu mai scriu poeme

Aș vrea acest poem să fie epilogul,
din tine mi-am făcut icoană inutilă,
prin suflet îngerul cerșește ca milogul
și-un fluture sugrumă o zambilă

Aș vrea ca inima să bată alte ritmuri,
să ducă suferința mai departe,
să te cobor pe catafalc din imnuri
că n-am putut să te trezesc din moarte

Aș vrea să înțeleg ce se întâmplă
de coexist cu ruguri ce s-au stins,
să scot cu forța zbaterea din tâmplă,
să înțeleg ce boală m-a învins

Aș vrea să nu mai scriu poeme,
să nu mai fiu vreodată de cuvânt,
să mă îngrop adânc în teoreme
ca pasărea zdrobindu-se de vânt

Aș vrea să nu existe nicio rugă
pe care în tăcere s-o fi spus,
să se întoarcă îngerii în fugă
vestind alt răsărit după apus

Aș vrea să fi-întâlnit în viața grea
pe cineva la fel de sincer,
dar e târziu în Cosmos, draga mea,
ca să renaști din lacrimă de înger...

19 februarie 2020