Sunt ultimul dintre ostașii minții
pe-această lume aproape ireal,
se-nchină în icoane sfinții
de câte ori alerg în trup de cal
Pe rug ard lacrimile mele
pe care le-am vărsat când Cel de Sus
a acceptat ca duhurile rele
să joce pe mormântul lui Iisus
Iubita dintr-o doină fremătândă
redesenează chipuri pe hârtie,
când taina nopții pururea fecundă
va alunga din suflet o stihie
ce mă abate zilnic din cărare
și nu mă lasă să ajung la ea,
de bună seamă hrana mi-e uitare
de când nu mai exist doar eu sub stea
Și-mi pare rău acum de toate acestea,
c-am auzit despre plecarea ta,
când ne vedem o să-ncheiem povestea
că n-am să pot vreodată a te ierta
22 august 1991/1 februarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu