Unele lucruri nu se schimbă niciodată

Mi-aș fi dorit 
să nu-ți pot reproșa nimic
niciodată,
să fii reperul inocenței,
lumina spre care merg
fără să știu unde e,
dar care mă va călăuzi 
prin pustiu
Mi-aș fi dorit să nu fii  
femeia nemiloasă,
colecționară
de inimi sfâșiate
Mi-aș fi dorit să fii
îngerul din vis
incapabil să producă suferințe,
să fii
intangibilă totdeauna, 
iubitoare mereu
Mi-aș fi dorit să fii iluzia
în care să cred
până la capăt,
să cred
că exiști cu adevărat
Mi-am dorit atât de mult,
dar în locul îngerului 
a apărut femeia de fum,
preocupată de trucuri lumești,
care,
în ciuda aripilor 
dezgropate din debaraua sufletului,
în ciuda amestecului de naivitate 
și iubire jucată cu mare artă,
a ucis fără milă
Nu e vina ta 
că mi-am dorit imposibilul,
nu e vina ta 
că ai primit mai mult decât poți duce,
nu e vina ta 
că mi-ai bătut cuie în cruce
E numai vina mea 
că nu pot fi altfel
De câte ori mi-am propus 
să mă schimb,
să accept așa cum este
lumea prin care m-am rătăcit,
n-am mai fost eu
Aripile mi s-au frânt,
inima s-a zdrobit de pietre,
timpul netrăit s-a încuiat în întuneric.
Atunci mi-am împachetat 
rămășițele sufletului, 
am îngropat amintirile
și am traversat mai departe deșertul
Adio, iubito, 
nu mai ești aceeași,
durerea mea te-a văzut altfel;
unele lucruri nu se schimbă niciodată...


19 februarie 2020