Costă prea mult moartea, prea mult costă,
n-am curaj să strig că-n urna grea
sentimentele se revoltă
și se-alege praful de eternitatea mea
Scumpe sunt cuvintele pe panglici,
viața s-a scumpit fără motiv,
sufletul se zbate sufocat de paznici,
visul de pe urmă e un laitmotiv
Rănile adânci se-ngustează-n zbor,
mă strigă câteodată frumoasele,
și-atunci mi se face mai dor,
aripi nesfârșite-mi redevin oasele
Voi zbura lăcrimând către stele,
vultur rănit căutându-ți oglinda,
va veni pe urmele mele
prin ninsori apocaliptice, colinda
Și-atunci de ce mă tem de neființă?
Voi fi ce-am fost, aromă de cafea,
de-atâta frământare și dorință
ai să mă verși înainte de-a mă bea...
februarie 1999/15 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu