Sunt liber ca pasărea cerului,
am scris cuvinte care există,
degeaba mă strigi pe alt nume,
sunt o copertă de inimă tristă
Ar fi o jignire pentru limba română
să primesc o sentință cu suspendare,
când privesc în oglinzile sparte
sângele cerșește îndurare
Țipă mierla desculță prin rouă,
caii liberi visează concursuri de trap,
noroaie plumburii îmi strâng genunchii
și-n golul din jur nu încap
Ecoul mă-ntreabă de mai cred în minuni,
cărările fug în direcții opuse,
din pianul inimii, dezacordat,
curg lașitățile noastre, Iisuse
Strungarii cuvintelor mă blesteamă,
sunt timid și de spaimă n-aud,
emigrez dinspre mine spre tine,
Polul Nord sărutând Polul Sud
Am redus planeta la minim,
din volum au rămas cinci poeme,
se-aude acum numai cucul
repetând ce-am cântat mai devreme
Mă uit la-ntâmplările stinse,
ca un om de zăpadă mă mir,
vino, iubito, să vezi
cum ninge și-n acest cimitir!...
26 august 2005/6 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu