Am visat că mâncam din sufletul tău
într-un han dintr-un secol trecut,
în scaunele de lemn
carii rodeau paradisul pierdut
De pocalele sparte nimeni nu se sinchisea,
consumatoarele așteptau
trenul ce nu se inventase,
să vină să le ia
Era o confuzie generală,
dar mie nu-mi păsa, draga mea
Un cerșetor cu banii ascunși
în cisma ferfeniță,
se urcase pe masă
repetând discursul
despre necredință
M-am hrănit mai departe cu sufletul tău,
mi-amintesc că era congelat,
până când un os mi-a sfârtecat limba
și-a țâșnit sângele,
împroșcându-mă-n ochiul damnat
Te-am prins de umeri disperat,
zguduindu-te să te înveți minte
să nu mai sfâșâi sufletul meu
necuminte
După care ți-am întins și un fir sângeriu de lalea,
dar ție nu-ți păsa, draga mea...
24 aprilie 1993/5 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu