AMURG DE SÂMBĂTĂ-N AUGUST

Nucul neclintit și îndatoritor
așază-n vitrină
nucile rotunde, 
nicio zbatere de aripă-n decor,
niciun nor
în lumină

Merii au aprins felinarele roșii,
un miel și-un purcel
discută despre ale lor,
cântă a-nserare cocoșii

Străina, o cățelușă venită
nici ea nu știe de unde
cheamă pisoiul jos de pe casă,
dar prietenul ei cel mai bun
nu-i răspunde

Căpițele de fân îmbrățișează prunii
cu somnul ușor;
anul ăsta nu s-au făcut prunele,
dar albinelor nu le pasă,
nu consumă alcool
Se aude o muzică lentă,
din difuzor

Pe lângă casă 
multe lucruri ar trebui reparate;
ar fi necesară o bardă
să-mi cioplesc cuvintele
și-o lampă de zăpadă 
să-mi stingă
veșmintele

Nu mă topesc după rarități
translucide,
dar pentru liniștea asta
m-aș sinucide

În cămașa de vară, subțire,
nu simt răcoarea,
sufletul e o fereastră 
ce deslușește
cerul oglindit în privire.

Iubire.


Nucul liniștit și verde
acceptă înserarea
îmi liniștește zbuciumul,
fărămițarea

Poate inima
nu-mi va exploda într-o zi,
cine știe, 
poate mă vei iubi?

Poate bolta de viță de vie
slobozind câte-o lacrimă verde,
sau cățelușa asta maro, de pripas,
Străina,
care a adormit fără să stingă lumina
îmbrățișând pisoiul acela drăguț,
nu-mi vor spune niciodată bun-rămas,
cum ai uitat să-mi spui și tu,
divina

Totul în jur e așa de simplu
de parcă amurgul de sâmbătă-n august,
o mie nouă sute nouăzeci și trei,
mă invită în suflet să-i intru.

Vino și tu dacă vrei!


21 august 1993