În golul pe care-l respir amintirile năvălesc
în șiruri lungi de cocori disperați,
se adună în stoluri și cresc
peste rănile exilaților din Carpați
Îngerii izgoniți din raiul promis dansează-n perechi,
Universul îmi toarnă otravă-n urechi
Castelele de nisip cad unul după altul,
înapoi-infinitul, înainte-neantul
Mă întreb unde sunt pașii mei nevăzuți,
nicio urmă-n ecou, plâng îngerii muți
Întind nefiresc printre îngeri o scară,
inima cântă melodia amară
Prin golul pe care-l respir, ca un biet suferind
trece sufletul meu, zadarnic iubind...
10 mai 1993/5 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu