Abecedare-n lacrimi, fereastra școlii plânge,
zadarnic infinitul ne strigă prin perdea,
pe fiecare scaun e-un înger ce se frânge,
în inima pustie răsună-o cucuvea
Pe coridorul lung trec umbre fără număr,
golul din jur răsună sub pașii nevăzuți,
chiar Dumnezeu, de milă, îmi plânge pe un umăr,
de spaima unui virus redevenirăm muți
Trec prin cetatea goală mergând spre mine însumi
pe calea de întuneric ce duce înapoi,
vechi îngeri de zăpadă se redeșteaptă-n plânsu-mi
și frigul se-ncuibează definitiv în noi
Catedrele-s în lacrimi, pe tablă gândul plânge,
sunt condamnați în lipsă constructorii de poduri,
o moarte bănuită s-a rătăcit în sânge
și sufletele noastre desculțe-s printre cioburi...
28 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu