Nu se întâmplă vreun atac de cord,
nu cade nicio lacrimă de fericire,
sufletul nu mai știe cine este
de atâta strivire
Nu-l mai soarbe ca un șarpe mirarea,
văzduhul prin trahee coboară,
se va-ntinde nesfârșită uitarea
atât de amară
În golul din jur se splențuie veacul,
tremură spaimele-n grâu,
oglinda întoarsă e leacul
acestui desfrâu
Numai părul nopții violet
răsfirat peste luna albastră
își va aminti câteodată
de dragostea noastră...
3 februarie 1993/5 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu