În noaptea asta ca și-n alte dăți
din gânduri cad povești de nedescris,
m-am retrezit abrupt din vis
pe străzi pierdute în singurătăți
Mă sprijin pe tristețe prăbușit din stea,
secunde șchiopătânde se-ncuie în tăceri,
în lumea ipocrită suntem prizonieri,
dreptate pân la capăt este deviza mea
Prefă-te în țărână de nu mai poți zidi
în tine însuți astăzi cetățile de jar,
să fii la fel de liber ca propriul avatar,
să nu îți fie teamă vreodată a iubi
toți fluturii albaștri ce-au emigrat din flori
în propria ființă, biserică sublimă,
s-aduci cu o privire în noaptea grea lumină,
să poți pe-aceeași scară să urci și să cobori
Să-ți ții de mână umbra când soarele te arde,
să-ți ții în brațe gândul când nori te copleșesc,
să-i ții mereu aproape pe cei ce te iubesc,
să-nlături din lumină tristețile bastarde...
10 noiembrie 1993/8 aprilie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu