marți, 21 noiembrie 2023

RECURS ÎN ANULARE

Procesul s-a desfășurat pe șest, 

tâlharii au fost judecători și avocați,

s-au folosit de tragicul pretext

să joace teatru cu bătrânii condamnați


I-au împușcat lângă un zid sordid,

le-au încălcat și dreptul la recurs

aceleași fiare cu surâs candid

ce-aplaudaseră și ultimul discurs


Anii au trecut, pe-aici se scurse ura,

din tot ce-a fost n-a mai rămas nimic,

s-a tot târât și s-a tot dat de-a dura

și țara noastră a mai murit un pic


Străine căi au apucat românii,

pribegi prin lume căutându-și rost,

le-aruncă-n palmă câte-un ban stăpânii

și nu mai e nimic din tot ce-a fost


De când l-au împușcat pe gospodar

istoria ne calcă în picioare,

cucuta fierbe zilnic în pahar

și-n noi simțim o Patrie ce moare


Măcar de dragu a ceea ce-a zidit

și a rămas acestui veac de pază,

să-l judecăm încă o dată, mai cinstit,

pe cel ce-a stat acestei țări de strajă


Să vină la ședință acuzatori

ce-au suferit în vremea lui de spaimă

și toți acei siniștri agitatori

ce și-au întors reverele la haină


și-au devenit capitaliști vulgari,

și ne-au împachetat în strat de scânduri,

să acuze fără noimă acei barbari,

în munți de tomuri sau în patru rânduri,


pe cel ce-a construit pentru români

un loc ce se numește țară,

și ne-a făcut să ne simțim stăpâni

când fiara bolșevică ne strângea în gheară


De data asta la proces

să vină avocați adevărați,

căci martorii au tot făcut demers

c-ar trebui acuzatorii condamnați


Istoria l-a răzbunat deja

pe Ceaușescu Nicolae dictatorul,

dar noi ar trebui să-i judecăm cumva

pe cei ce-au îngropat de viu poporul


Nu se mai poate s-acceptăm tacit 

minciuna ce ne otrăvește viața,

recurs în anulare pentru cel cinstit

numai așa se mai reduce greața


Căci oamenii au decis: a fost mai bun

decât urmașii blestemați,

îl mai înjură câte un nebun,

încă-i la modă să-l stigmatizați


Că nu-i firesc să mergem mai departe

târând minciuna după noi,

conducătorul a învins din moarte,

el este unul dintre acei eroi


pe care Patria Română

și i-a jertfit la supărare,

și chiar de azi e-o mână de țărână

trecând prin timp devine tot mai mare


19-21 noiembrie 2023


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu