Prea-plinul din noi s-a sfârșit,
bolnavă se stinge privirea,
doi fluturi ce cândva s-au iubit,
căutând disperați fericirea
Săpăm clar-obscurul din noi,
zvârlim cu noroi în iubire,
ne strângem sinuciși amândoi,
râzând nebunește-n neștire
Prea-plinul din noi s-a sfârșit,
nu există iubirea eternă,
doi fluturi ce cândva s-au iubit
se-așază pe steagul în bernă
Ne scriem scrisori de adio,
pe foi înghețate de ger,
refuzăm să ne spunem: revino!
nu-i nimeni în cer
Afară, înlăuntru, în gând de strigoi,
nu-i cânt, iar dragostea plânge,
ziua de ieri nu vine înapoi,
doar vântul se cerne prin sânge
Sihastră tristețea împrăștie fum
prin timpul ce curge invers,
regretul străbate un drum,
dar uită adresa spre care a mers
Ajungem cu toții la suflet uscați,
zadarnic ne-astupă veșminte,
degeaba mai ninge-n Carpați,
când cresc în aortă morminte
Prea-plinul din noi s-a sfârșit,
vom plăti la preț mare dobânda
pentru tot ce-am avut și-am iubit,
când în sânge s-o sparge oglinda
15 decembrie 1989/9 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu