Urmele poetului nu se cunosc
se-amestecă fără rost
Glasu-i se stinge, rană pe țărm,
cu pescărușii adorm
Sentimentele vibrează-n aval,
privesc noaptea tristă din stal,
plâng mugurii de doruri plesnind
prin retină o mână-mi întind
Peste tot, umbra lui,
pe lună, pe țărm,
în străfundul pământului
Și, niciodată văzut,
cu mâinile-aripi, de lut,
mă cufund în nesomn
ca un pom strâns de gât
și adorm...
1 aprilie 1990
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu