Cad pașii noștri moi pe covorul de frunze
Ce toamna l-a întins sărbătorind iubirea,
Visăm că am murit în stările fecunde,
E prea devreme parcă să ningă desfrunzirea
M-aplec până în suflet și-ți fac mănunchi de toamnă,
Mănunchi strivit în sânge de palide culori,
Întinzi spre el privirea ce la desfrâu îndeamnă
Și-mi cresc sub piele frunze și în retină flori
Și suntem pe planetă nesăbuiți de tineri,
Ne ninge cu petale din marele abis,
Și te iubesc pe viață cum n-am iubit pe nimeni,
Nu mă trezi vreodată, iubita mea, din vis...
13 ianuarie 1989/8 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu