A ruginit un dans de pescăruși,
apatici sunt copacii tunși,
un duo efemer plimbându-se aiurea,
s-a încuiat în trupul ei pădurea,
e noapte, norii stau ascunși
Adie vântul de odinioară,
iernatici sunt bătrânii-n blugi,
un el și-o ea trecând șoptit prin vise,
cântă un radio-n abise
un cântec despre lumea fără slugi
Mi-e sete, sufletul vrea apă,
și inima de patimi e străpunsă,
poate vor trece prin neant cocorii,
e miezul nopții în străfundul mării,
tăcere peste tot, tăcere nepătrunsă
Se plimbă toamna prin orfelinate,
cântă un greier folkul de pribeag,
se scutură cenușa în gropile comune
vom evada vreodată din cutume?
ne întreabă cucul gândului beteag
Printre perechi un duo efemer
aprinde rugul sufletului trist,
nu-i nimeni destrămarea să ne-o vadă,
în felinar se-aprinde-o stradă,
mi-e teamă că sunt viu și că exist
Se-anină licuricii la-ntâmplare,
văzuți sunt nevăzuții triști,
latră un câine din născare,
au revenit pirații de pe mare,
aceeași scenă, alți artiști
Fotografia ne-arată nerușinați de tineri,
se izbește tăcerea de un vârf de cuțit,
frigul coboară în suflet
am să-ți cânt până la urmă acel cântec,
e noapte, morții-au ațipit
Copacii dansează în zgomot de zale,
au ruginit, devreme interziși,
uz de alarme-n viețile banale,
plâng dezertorii prin canale,
se-ntorc din cosmos îngerii proscriși
Lovește-n tâmple o durere vagă,
uitasem despărțirile din zori,
de-ai să mi-auzi povestea-ntreagă
să nu-mi răspunzi, iubita mea cea dragă,
chiar dacă voi suna de două ori...
8 septembrie 1990
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu