Dacă stelele ne-ar privi
cu ochii noștri de îndrăgostiți
și-ar dori să fie oameni
Dacă cerul ar avea culoarea
ochilor noștri din copilărie
și-ar dori să fie mai albastru
Dacă râurile învolburate
ar curge spre mare
cum se revarsă lacrimile de fericire
pe obrazul nostru,
ar deveni lacrimi de fericire
Dacă frunzele copacilor ar înverzi
odată cu tinerețea noastră,
cea fără început și fără de sfărșit,
s-ar răzvrăti împotriva trecerii prin timp
Dacă toate acestea s-ar întâmpla
noi vom fi stele luminoase,
cer albastru, râuri învolburate,
frunze veșnic verzi
Dar așa și suntem
ori de câte ori îi dăm libertate inimii
să iubească, să iubească, să iubească,
ori de câte ori lăsăm sufletul să plutească liber
ca o pasăre, ca un puf de păpădie
în adierea vântului
spre cerul ireal de albastru
Atunci nimic nu mai contează,
iubirea ne transformă în oameni liberi,
în ceea ce am fost predestinați să fim
înainte de a rătăci calea
Numai iubirea ne apropie de noi înșine,
numai iubirea ne face să redevenim întregi;
fluturi, curcubeie,
înger-bărbat, înger-femeie...
3 noiembrie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu