Va ninge trist asasinând privirea
în iarna fără martori mincinoși,
pe unde umblă fericirea
din ochii cerbilor frumoși?
Picioarele de mine nu mai scapă,
înfrunt blestemul zodiei parșive,
aud în suflet demonul cum sapă,
tăcere împietrită, recidive
Voi fi o stalagmită imprudentă
la care stelele se vor holba
până va trece iarna recurentă,
topind singurătatea-n umbra mea...
6 ianuarie 1990/12 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu