Vuiește-n suflet focul hrănindu-se pe sine,
Afară plânge frunza sub pași desculți de îngeri,
Aș smulge un poem, cu forcepsul din mine,
Să plângă toți cocorii, iar tu de dor să sângeri
Imperii de poeme vor decreta decesul
Acestei lumi din care-a pierit omul frumos,
Tac florile albastre înfrigurând demersul,
Prin univers trec păsări călătorind pe jos
Sunt flăcări peste tot, se reaprinde rugul
Hrănit cu toți copacii crescuți în oameni vii,
O mână de zăpadă prin inimă se-ntinde
Și se ascund în suflet chemările târzii
Dar ce se-ntâmplă cu aceste gânduri,
Călătorind absente prin cerul violet?
Desculț până la capăt mă înfășor în scânduri,
Cad frunzele din suflet, e ultimul balet
14-16 noiembrie 2023
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu