BALADA CĂLĂTORULUI

 

Să iau tramvaiul sau metroul
sau poate zilele să-mi iau,
mai bine-mi iau din colț cavoul
pomană nouă unui mort să-l dau

Mă urc și sunt atent la ușa ce se-nchide
să nu strivească îngerul din noi,
ființa în dezastre se divide
și nu se mai întoarce înapoi

Cobor la prima acalmie
și vreau să schimb mijlocul de transport,
o blondă mă privește din fotografie,
e-ntreținută, a făcut și sport

Mai am de stat prin gară o oră-două,
îmi cumpăr un ziar Zig-Zag,
mai iau un Pepsi la un preț cât nouă
și-un loz în plic, e timpul când se trag

E-aglomerație în trenu-n care 
ne duce prin poveste spre altar,
o fată recitește o scrisoare
și de bilet mă-ntreabă un acar

Nu am bilet da-i dau fotografia
ce plânge-nghesuită-n suflet,
e mulțumită fata cu filantropia
neantul încropește-un cântec

Și fata îmi zâmbește întruna,
ce zâmbet, Doamne, tu i-ai zămislit,
și ce trup sexy, dar era cu buna,
adio, draga mea din infinit

Ajung într-un târziu pe strada mare
pe care desfrunzește casa mea,
mă-ntreb ce face fata aceea care
atât de mult și de frumos zâmbea

E poate sub un duș sau sub păcat,
e poate miezul ce s-a-ntors în pâine,
sau poate e la coadă la gostat 
ori plimbă-n lesă luna ca pe-un câine

Și ce să fac pe drumuri viitoare
fără iubirea ei din lumi apuse?
mai bine plec navigator pe mare
spre insule de-alte chemări seduse

Și am să dau în zori de zi decrete
să nu mai plece nicăieri vreun vis,
să avem dreptul de-a iubi comete
și de-a călători pe sensul interzis...

23 august 1990/18 ianuarie 2020