Liliecii au visuri strâmte,
înfloriți îi rup copiii
ce își caută norocul
Într-o glastră străvezie
îi așază vreo iubită
mângâind cu mâna aprinsă
o petală cu cinci riduri
șoptind pentru întreaga lume:
Doamne, adu-mi-l în gânduri!
S-or păli după trei zile,
îi privesc: natură moartă!
ăsta mi-o fi fost norocul?
cine să ne mai despartă!
Clar nu-mi este astăzi somnul,
capul vâjâie-n derivă,
nu adorm, visez ferigă,
liliacul dat de Domnul...
10 aprilie 1990
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu