TĂCEREA CUVINTELOR
Mă lovesc de tăcerea ta și atunci
îți cuprind ochii
cu inima
Pleoapele coboară grele peste iubirea mea,
ca două petale,
ca două lacăte grele
Cuvintele își cuprind mâinile
într-un șuvoi rece și amețitor
ecouri se lovesc în inima mea
Visurile se năruie sub privirea ta,
sub cuvintele tale,
sub tăcerea ta
Și-atunci iubirea mea
e o frunză ce pică într-o fântână moartă
ca o amintire uitată
9 ianuarie 1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu