Odată cu înserarea
mă invadează lacrimile
Nu știu de ce,
poate din cauza copacului
fără frunze
ori a dorului
ce ascunde soarele
în prăpăstii de vulturi
Poate pentru că
sunt departe de casă
sau pentru că
mă răvășesc
iubirile pierdute
Odată cu înserarea
inima intră în umbră
și bate a noapte.
Plânge...
5 decembrie 1989/11 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu