Se cutremură pereții odăii
de-atâta înălțare și dor,
prin lume se-aud zurgălăii
cum pun peste suflet zăvor
În suflet îmi crește-un ghețar
nu pot să-l smulg c-o racletă,
în seara aceasta eu par
pe cerul absent o cometă
Se naște din noaptea cărbune
un zvon indecent și bizar,
sunt singurul glonț fără nume
cu irisul galben de atâta amar
Coboară luceferii-n goluri
cu trenă de îngeri decor,
și zboară spasmodice stoluri
purtând steagul meu tricolor
Se-apropie marea uitare
în care nu știi cine ești,
la streșini de ceruri se moare,
la cumpăna apei trăiești...
22 decembrie 1989/11 ianuarie 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu